Noi restricții pentru prevenirea infectării cu COVID-19, la Brașov. Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut boala au acces în restaurante, cafenele, la nunți și botezuri

Data:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a constatat că rata incidenţei cumulate a cazurilor de infectare cu COVID-19 în municipiul Braşov a depășit vineri 6 /1.000 de locuitori, ajungând la 6,44 cazuri/1.000 de locuitori.

Potrivit Primăriei Brașov, începând de sâmbătă, 9 octombrie, ora 0:00, în municipiu se aplică, pentru o perioadă de 14 zile, o serie de restricții.

Doar persoanele vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare) și cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, vor avea acces la anumite activități și vor putea participa la anumite evenimente, cum ar fi:

– să asiste la competiţiile sportive, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

– să aibă acces în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;

– să participe la activităţile instituţiilor publice sau private de cultură, care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

– să participe la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau la alte evenimente culturale în aer liber, cu participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;

– să participe la activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, pentru cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;

– să participe la evenimente private (nunţi, botezuri), cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior;

– să participe la cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie;

– să participe la conferinţe, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie;

– să participe la mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

– să aibă acces în restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, centrelor comerciale, precum şi la terase, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-24,00;

– să aibă acces în sălile de sport şi/sau fitness, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă;

– să aibă acces în sălile de jocuri de noroc, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– să aibă acces în spațiile cu piscine interioare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– să aibă acces în spațiile închise cu locuri de joacă pentru copii, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00;

– să aibă acces în săli de jocuri, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-2,00.

Alte măsuri pentru combaterea pandemiei

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

– persoanele vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare), și cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2,

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

– deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci la depăşirea incidenţei de 6/1.000 de locuitori.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un primar fără casă locuiește în vila soacrei sale bogate | Gazeta de Dimineață

Un primar fără casă locuiește în vila soacrei sale...

Tribunalul Dolj, a doua oară cu noroc pentru componența biroului electoral | Știri Craiova

Tribunalul Dolj, a doua oară cu noroc. Președinții și...

Degustare de vin în beciurile faimoasei cârciume Bolta Rece din Iași | Ziarul de Iași

Degustare de vin în beciurile faimoasei cârciume Bolta Rece...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...