„Noi știm să te facem să vorbești”. În această săptămână, un procuror al statului român a decis să închidă dosarul prin care Emilia Șercan denunța amenințări grave la adresa vieții ei, primite după dezvăluirea plagiatului fostului prim-ministru Nicolae Ciucă.
Mesajele primite de Emilia Șercan sunt de o gravitate și de o violență rară: „Noi știm să te facem să vorbești și vei spune numele celui care ți-a dat să faci acest lucru, indiferent din ce structuri face parte și indiferent ce funcție are, iar din acel moment zile bune pe pământ nu vei mai avea… îți vom trimite umbre muncă, în casă, peste tot pe unde te miști și ai să simți prezența lor peste tot, inclusiv în intimitatea ta, dacă ai făcut la ordin această afirmație. Roagă te la Dumnezeu să ai dreptate…!”.
Amenințări violente la adresa integrității fizice, amenințări cu urmărirea, amenințări cu pătrunderea în casă și în intimitate, toate în numele unui „noi” anonim, care indică cel puțin faptul că cel care a trimis acest mesaj pe adresa jurnalistei a făcut-o în numele mai multor persoane sau a avut acordul lor pentru a o face.
Trecem peste bătaia de joc la adresa limbii române, atât de specifică celor care îi iubesc și îi slujesc pe plagiatorii din fruntea statului.
Nu te poți aștepta de la niște bandiți să fie respectuoși cu limba română. Dar ceea ce e mai mult decât îngrijorător în acest caz este faptul că un asemenea mesaj este adresat din cercurile cele mai înalte ale puterii și că este îndreptat împotriva unui cetățean simplu al țării, pe care nicio lege nu-l poate apăra de amenințări.
Iar dacă un asemenea mesaj a fost posibil, putem să presupunem, fără prea multe riscuri, că nu e nici pentru prima oară și, cu siguranță, nici pentru ultima oară când oameni obișnuiți sunt amenințați de rețeaua militaro-polițienească din vârful statului.
Cel mai probabil, aceștia au ales să tacă, și s-au retras speriați din ceea ce făceau. Putem deci presupune că amenințările sunt chiar un mod de acțiune al celor care sunt puși în funcții înalte și plătiți generos să-și acopere șefii.
Mai există ceva ce trebuie remarcat în acest mesaj: faptul că autorii lui consideră că jurnalista scrie la comandă și nu la orice comandă, ci la comanda cuiva din „structuri” și cu „funcție”, deci că, până la urmă, ar fi vorba de o luptă murdară între structuri de putere, între tabere rivale.
Nicio clipă autorii amenințărilor și cei pe care ei îi susțin nu pot admite că denunțarea unui furt poate fi făcută de un cetățean care descoperă furtul.
Nu, pentru ei, ar fi vorba doar o reglare de conturi între grupări mafiote.
A doua chestiune de o gravitate extremă este faptul că procurorul care a instrumentat acest caz a decis să renunțe la urmărirea penală, pe motiv că „nu există un interes public în urmărirea faptei”.
Nu vom ști niciodată dacă a făcut-o din convingere, din incompetență sau fiind amenințat el însuși așa cum a fost amenințată Emilia Șercan.
Un lucru este însă cert: el a decis, voit sau forțat, să se alieze cu agresorii, nu cu victima. A ales să apere ierarhia puterii, nu cetățenii. A considerat că amenințarea violentă a unei jurnaliste nu e ceva care trebuie să facă obiectul unei urmăriri penale, lăsând-o astfel pe jurnalistă să se descurce singură, cum poate.
Nu e treaba publicului să știe când un jurnalist este intimidat de cei din jurul conducătorilor statului. Care, desigur, tac complici și bucuroși că procurorul îi ajută.
Citește și: Războiul nevăzut care ajunge în casele noastre și ne întunecă judecata
Tot în aceste zile, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ordinul ministrului Educației prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept fostului parlamentar și ministru Gabriel Oprea, în urma unui verdict de plagiat.
Triumfător, după cealaltă victorie obținută recent în cazul morții polițistului Bogdan Gigină, Oprea a anunțat cu majuscule pe rețelele sociale că „NU” a plagiat în lucrarea de doctorat.
Desigur, nu poți cere multă logică și nici bun-simț cuiva care și-a construit întreaga carieră pe fraudă. Însă decizia ÎCCJ nu spune că Gabriel Oprea nu a plagiat, ci doar că nu i se poate retrage titlul de doctor.
Altfel spus, o altă instituție majoră chemată să împartă dreptatea în această țară admite că hotărârea unei universități, care constată plagiatul și decide retragerea titlului de doctor, poate fi anulată pentru că, nu-i așa, conform celeilalte mari instituții care face dreptate doar celor puternici și bogați, CCR, o instanță judecătorească poate anula orice alt act civil dacă acesta a intrat în circuitul civil.
Altfel spus, dacă „doctorul” Gabriel Oprea a apucat să se laude cu titlul de doctor și să încaseze bani pentru teza lui masiv plagiată, faptul acesta este un merit și un avantaj pentru el.
Și pentru ca acest cerc vicios să fie perfect închis în favoarea hoților de titluri academice, după ce comisiile de etică ale universităților constată plagiatul și dispun retragerea titlului, instanțele judecătorești reabilitează hoțul și îi îngăduie să se bucure în continuare de roadele furtului său.
De azi, Gabriel Oprea poate face din hoția lui un act de virtute, tot așa cum Nicolae Ciucă, Lucian Bode și, poate nu peste mult timp, chiar și Victor Ponta, vor poza în cei mai virtuoși oameni ai acestei țări.
Sau măcar în acei oameni pe care nu-i poate atinge nici brațul scurt al legii, nici vreo dezvăluire publică, nici vreo jurnalistă care poate fi amenințată în cel mai obscen și periculos mod.
Acesta este peisajul din care decid să plece anual din țară peste 400 de clase de absolvenți de liceu.
Zeci de mii de tineri calificați și dornici de performanță aleg să părăsească țara, alăturându-se milioanelor de români care s-au stabilit în afara României pentru a găsi acolo nu neapărat salarii mai mari, ci dreptate socială, servicii de calitate, trasee profesionale predictibile și o recunoaștere corectă a muncii.
Din aceste milioane de români tot mai puțini se vor întoarce, cu atât mult cu cât toate locurile lor de aici sunt ocupate de cei care, precum procurorul din cazul Șercan, dar și medici, profesori, funcționari, au ales să pactizeze cu acest sistem putred în care sunt recunoscuți și se pot afirma public doar aceia care protejează nulitățile din ierarhie, care nu-și fac nicio grijă pentru incompetența lor profesională și nu au niciun fel de reacție la bătaia de joc a valorilor publice și a legilor.
România construită de Oprea, Ciucă, Bode, Ponta este o Românie strâmbă, după chipul și asemănarea lor. Într-o asemenea Românie nu au ce să caute tinerii care pornesc în viața cu demnitate și cu speranța unei împliniri cinstite; iar dacă ei aleg să lupte aici, în țară, împotriva caracatiței fraudelor și minciunilor, au toate șansele ca într-o noapte să se trezească, precum Emilia Șercan, cu un mesaj de amenințare, cu un furt de informații private, cu bătăi agresive în ușă sau cu mașina distrusă.
Asta ca să rămânem optimiști în privința amenințărilor.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Articol magnific și de magnitudine. Ar mai trebui vreo 50 de ziariști ca să poată omorî această caracatiță moștenită din vremurile înnegurate ale stalinismului român. Pentru că subiectul doamnei Șercan de acolo vine. Și nici că se putea altfel. Atâta vreme cât, după 1990, la „pădure” continuau să predea generali ca Troncotă și Abraham nu se putea întâmpla altfel. În procuratură au avut mentori aceeași procurori comuniști. Cât despre ÎCCJ, CSM și CCR inutil să discutăm. Tovarășa Savonea, cât timp a condus CSM și-a pus oamenii ei în poziții cheie la CSM și ÎCCJ. Iar la CCR, în văzul lumii, politicul joacă în tandem cu judecătorii CCR, și ei comuniști notorii, plagiatori puși cu mâna de Dragnea și succesorii lui comuniști, roșii și galbeni.
Ne-am transformat într-o Venezuelă a Europei unde mafia a pus stăpânire peste noi. Dar vine și scadența. Fiți fără frică! Și când vor rămâne fără pălmași? Să-i vedem atunci.
Până atunci ei ne duc, în mod cert, spre disoluție. Și nici măcar nu o conștientizează.
Dilema veche, articol foarte slab. Ce sa te astepti la ceva romanesc? Cititorii sunt si mai slabi. I-auzi „Filozofie” „profesor”. Citesc si scriu frumos. Repeta prostiile pe care le-au citit. Nu gandesc prea mult de fapt. Romani.
Daca nu stie si nu intelege prea multe atunci se apuca de scris sau de vorbit. Daca isi va da seama ca spune/scrie prostii atunci poate ajunge „departe”. „Adica ce vrei sa zici ca eu nu stiu?” Noi suntem destepti. Stim. Intelegem.