Noile reguli de cumpărare a antibioticelor și antifungicelor în farmacii, aprobate de Ministerul Sănătății, printr-un un ordin.
Astfel, medicamentele antibiotice și antifungite vor putea fi eliberate doar pe bază de rețetă, care să cuprindă inclusiv CNP-ul sau codul de identificare al asiguratului.
Totuși, potrivit ordinului intrat deja în vigoare, „în situaţii de urgenţă medicală”, farmaciștii pot să elibereze fără rețetă aceste medicamente, dar „în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore”.
Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament, în baza unei declarații pe proprie răspundere a pacientului. Acesta va semna că nu a ridicat deja doza de urgență din altă farmacie.
Citește și Statul ratează și a doua licitație pentru lărgirea autostrăzilor care pornesc din București
Ce spune Ministerul Sănătății
„Ministerul Sănătății a emis un ordin care prevede ca medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic prescrise de către medici pe rețete, altele decât prescripțiile gratuite și compensate, să fie eliberate la farmacie pacienților sau aparținătorilor acestora numai în baza unei prescripții medicale.
Prescripțiile se vor reține în farmacie și, la nevoie, se vor putea elibera fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși cantitatea totală prescrisă”, se arată într-o informare făcută de minister.
În aceasta se subliniază că „Ordinul nu impune un nou formular pentru prescripțiile medicale, ci doar o serie de informații necesare a fi completate și raportate (o serie și un număr unice generate de către prescriptori, datele pacientului, diagnosticul și detalii despre medicament)”.
Noile reguli de cumpărare a antibioticelor și antifungicelor
Farmaciile vor avea obligația să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic eliberate.
„Astfel, în baza datelor colectate în timp real, se vor lua cele mai bune măsuri pentru reducerea consumului excesiv de antibiotice și antifungice de uz sistemic”, transmite Ministerul Sănătății.
Noua reglementare nu se referă la medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală (OTC), preparatele magistrale și medicamentele de uz topic, titrează publicația Bihoreanul.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!