Nord-Estul țării are cele mai puține proiecte de investiții în Sănătate prin PNRR

Data:

spot_img
Nord-Estul țării are cele mai puține proiecte de investiții în Sănătate prin PNRR, potrivit ReporterIS.

* Ardealul și București-Ilfov conduc detașat ca număr de obiective
* Banii n-ajung decât pentru 3-4 proiecte, dar pe listă sunt 49 de investiții
* Spitalul de la Iași costă, în mare, 350 milioane de euro, din care 200 milioane de euro ar trebui să vină prin PNRR
* Dar pentru toate proiectele din țară e doar 1 miliard de euro. Spitalul de Urgență din Sibiu costă 500 milioane de euro și e prioritar pentru Guvern
* Șansele Iașului sunt infime până în 2026. Simplă propagandă electorală
* Va conta influența politică a regiunilor, capitol la care Ardealul îi bate de la distanță pe Costel Alexe și Mihai Chirica

Totul sau nimic. În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la capitolul „Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice”, Iașul are un singur proiect: edificarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară.

Cu amplasamentul stabilit la Miroslava, noul spital ar urma să coste 350 milioane de euro, din care 200 milioane euro, zic șefii Iașului, să fie bani din PNRR. Însă, întreg bugetul acestei secțiuni a PNRR este de 1,089 miliarde de euro. Pentru care au fost depuse 49 de proiecte dintre care vor fi finanțate minim 25.

Articolul integral, în ReporterIS!

Citește și: Medic acuzat de ”vaccinare la chiuvetă”, trimis în arest la domiciliu (presshub.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...