Toată zona – cartierul se numeşte La Goutte d Or – e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti – dacă mergi la Gara de Nord – să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper…