Nouă angajate din cercul de apropiați ai primarului Mihai Chirica beneficiază de săptămână de lucru de doar patru zile | Reporter de Iași

Data:

spot_img

Nouă angajate din cercul de apropiați ai primarului Mihai Chirica beneficiază de săptămână de lucru de doar patru zile, în regim de „telemuncă”. În Primărie ar fi 100 de angajați care ar putea beneficia de o zi de telemuncă pe săptămână, dar nimeni în afara apropiaților lui Chirica nu îndrăznește să ceară acest lucru. Salariile celor nouă angajate sunt printre cele mai mari din Primărie, peste 10.000 de lei net.

Lista angajatelor privilegiate din Primăria Iași este ținută sub cheie. Potrivit legii, salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă.

Surse interne din Primărie au afirmat că doar la 9 funcționare li s-a permis acest lucru. Majoritatea numelor sunt ale apropiatelor primarului Mihai Chirica, cumetre sau prietene de familie. Reprezentanții Primăriei refuză să ofere numele lor. „Oficial, muncesc de-acasă. Neoficial, e ca o zi liberă în plus, nu știe nimeni cum dovedesc ce-au făcut”, a spus, sub rezerva anonimatului, un coleg al acestora.

Practic, în cazul acestora, s-a oficializat săptămâna cu doar 4 zile lucrătoare. Legea din 2023 se aplică peste tot, fiind o completare adusă Codului Muncii, însă atât Felix Guzgă, prefectul Iașului, cât și Marius Dangă, vicepreședintele Consiliului Județean, au afirmat că la instituțiile pe care le conduc nu există nicio astfel de situație. Chiar ei înșiși, Guzgă și Dangă, s-ar încadra în criteriile actului normativ însă nu au profitat de ele.

Citește și: Un rege prea român

O lege de care nicio altă instituție publică din Iași nu beneficiază

Modificarea legislativă care permite munca de-acasă a fost operată vara trecută. „În Primăria Municipiului Iași, «preferatele» domnului primar sunt singurele angajate din cadrul instituției ce au dreptul la 4 zile pe lună de stat acasă, conform prevederilor Legii nr. 241/2023 – articolul 118^1: «La cerere, salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă (…)». Restul «mămicilor» angajate nu îndrăznesc să depună cerere domnului primar pentru a beneficia de prevederile acestei legi”, a declarat sursa internă.

Statul de plată al Primăriei numără aproximativ 640 de persoane, legea nu face diferența dintre calitatea de mamă sau de tată, ambii părinți putând solicita să muncească de-acasă dacă au copii mai mici de 11 ani. Cu toate că nu există o cifră exactă, se estimează că numărul potențialilor beneficiari din cadrul Primăriei ar putea depăși, lejer, suta.

Continuarea, în Reporteris.ro

Citește și: Roxana Mînzatu este propunerea României pentru funcția de comisar european

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ReporterIS)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...