luni, 24 ianuarie 2022
AcasăNewsletterNouă deținuți de la Penitenciarul Timișoara au coronavirus

Nouă deținuți de la Penitenciarul Timișoara au coronavirus

Nouă persoane de la Penitenciarul Timișoara au fost depistate pozitiv în urma unor testări pentru SARS-CoV-2. Deținuții se aflau cazați în aceeași cameră și nu au simptome.

Este cel mai recent focar de COVID-19, raportat de Direcția de Sănătate Publică Timiș. Cei nouă deținuți nu au desfășurat activități împreună cu alte persoane, transmit autoritățile.

„Conform metodologiei interne, aceștia au fost transferați la Penitenciarul-Spital București-Jilava, în vederea aplicării conduitei terapeutice optime. Menționăm că niciun alt deținut din Penitenciarul Timișoara nu manifestă simptomatologie specifică COVID-19, întregul efectiv fiind supus trierii epidemiologice și, în continuare, monitorizării medicale. De asemenea, starea de spirit la nivelul populației carcerale este una optimă. Administrația locului de deținere a informat Direcția de Sănătate Publică Timiș și a implementat măsurile de intervenție stabilite la nivel de sistem (dezinfectare spații, intensificare triaj epidemiologic cadre și deținuți, intensificare monitorizare medicală deținuți). Sursa de infectare, necunoscută la acest moment, va fi stabilită în urma anchetei epidemiologice, proces aflat în curs de derulare”, transmit reprezentanții ANP.

Express de Banathttps://expressdebanat.ro/
Cotidianul online Express de Banat ce a apărut pe piața media la 15 noiembrie 2011, redă în timp real ceea ce se petrece în județul Caraș-Severin și Timiș, dar prezintă și povești de viață, performanțe sportive sau subiecte controversate, care stârnesc reacții numeroase din partea cititorilor. Express de Banat se adresează totodată mediului de afaceri, fiind aduse în atenția publicului business-uri de succes sau oportunități de afaceri. Într-o eră a internetului, promovarea produselor și serviciilor dumneavoastră pe site-ul Express de Banat înseamnă garantarea unor clienți noi și menținerea companiei în prim plan.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE