Guvernul pregătește un adevărat măcel fiscal prin noile măsuri anunțate recent de liderii coaliției, spune la RFI analistul financiar Adrian Negrescu. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au scris pe Facebook că au ajuns la un acord pentru reducerea ”la maximum posibil” a cheltuielilor statului.
Liderii coaliției susțin că planul de măsuri fiscale va aduce economii de șase miliarde de lei, la care se adaugă alte șase miliarde din ”asigurarea de noi venituri”, printre care eliminarea unor facilități fiscale, creșterea unor accize și o colectare mai bună la buget.
Numărul de secretari de stat ar urma să fie redus cu cel puțin 20%, numărul de funcții de conducere ar urma să scadă de la 12% la opt procente din totalul angajaților, unele instituții vor fi comasate, iar tichete de vacanță ar urma să primească doar bugetarii cu venituri sub 10.000 de lei brut pe lună.
În opinia sa, ”sunt măsuri de disperare fiscală, pentru că nu au nici o justificare economică în momentul de față, au doar rolul de a aduna mai mulți bani la buget, rapid, acum și fără nici un fel de predictibilitate, să le dai oamenilor de afaceri un răgaz de șase luni, așa cum spune Codul Fiscal, pentru a-și așeza afacerile, în așa fel încât să poată plăti aceste taxe. Mă aștept ca ritmul de neîncasare a statului din taxe și impozite să crească în perioada următoare, altfel spus economia subterană, evaziunea fiscală, să atingă noi culmi în România”.
Continuare în RFI Romania!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)
[…] Citește și Noul plan de măsuri fiscale al coaliției: „E un adevărat măcel fiscal” […]