„Nu am uitat pistolul care mi-a fost pus în față la 7 ani de un legionar. Nici după 80 de ani”

„Nu am uitat pistolul care mi-a fost pus în față la 7 ani de un legionar. Un pistol adevărat. Nu de jucărie. Pe care-l purta un legionar. Legionarii au venit, l-au luat pe tata și l-au bătut până la sânge. Apoi ne-au luat pe mine și pe mama, să le dăm bijuteriile din casă”.

Edith Konigsberg are astăzi 91 de ani. Acum locuiește în Târgoviște, după ce a fost alungată din Ploiești, locul său de naștere, de către autoritățile românești ale vremii și obligată să locuiască întâi la Galați.

Edith nu poate uita, nici după opt decenii, acel pistol. Nu poate uita imaginea tatălui ei bătut până la sânge. Și nu poate uita faptul că nu a mai fost lăsată să spună o poezie, la școală, pentru singura „vină” că este evreică.

„Cicatricile au rămas timp de 80 de ani”

„Uitați-vă la mine ca la o supraviețuitoare a perioadei. Între 7 și 13 ani, 6 ani la rând, am suferit rigorile acestor apăsări nedrepte. Eu retrăiesc, când vorbesc cu voi, retrăiesc momentele acelea. Le-am trăit”, a povestit Edith Konigsberg elevilor care au venit la dezbaterea „Imagini din trecut. Holocaustul din Dâmbovița”, organizat la Târgoviște de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Fundația Freedom House România.

Deși au trecut opt decenii, Edith spune că simpla amintire a acelor ani încă trezește emoții puternice.

„Cicatricile au rămas timp de 80 de ani. Cicatricile nu se șterg. În momentul în care azi-noapte mi-am reamintit perioada aceea, vă spun sincer că am retrăit momentele acelea, chiar dacă au trecut zeci de ani. Atât de adâncă a fost rana, atât de multă nedretate am înghițit”.

Citește și: „Holocaustul nu e doar despre genocid, ci și despre efectul propagandei, al minciunii, despre violența limbajului”

„Nu pot să mă consolez nici azi, nu pot să uit”

Edith avea doar 7 ani când s-a confruntat pentru prima dată cu legionarii care, deși ea era doar un copil, i-au pus pistolul la cap, iar apoi l-au luat și l-au bătut pe tatăl ei până la sânge, din simplul motiv că erau evrei.

„Eram un copil ca oricare altul. La 7 ani ești în clasa întâi, mergi la școală pentru primul an din viața ta ca om care se cultivă. La 7 ani, eu am primit primele lovituri directe. Am avut cel puțin 2 împrejurări în care am fost izbită direct și nu pot să mă consolez nici azi, nu pot să uit.

La 7 ani am avut în față primul pistol adevărat, nu de jucărie, primul pistol pe care-l purta un legionar. Legionarii au venit, l-au luat pe tata și l-au bătut până la sânge. Tata era un om mai dârz și n-a vrut să semneze să le dea munca lui de-o viață.

Avea împreună cu frații săi un garaj unde reparau automobile, era inginer mecanic.

Mai târziu au venit acasă la noi când eram mama și cu mine. De-o dată, am în minte imaginea asta, nu e film dragii mei, nu este minciună, este adevăr și nu pot să uit asta.

Mama m-a ținut mai întâi în fața ei și au lipit-o de zid și n-am să uit niciodată cum arată o gură de revolver, la 7 ani.

Pentru că familia lui Edith nu era una foarte bogată, legionarii, după ce au căutat în fiecare colț al casei, au plecat doar cu 4 sticle de ulei și 2kg de zahăr.

Era ceva care-mi stătea pe inimă la 7 ani, să apar pe scenă, să spun poezia

Nu la mult timp după acest eveniment, a venit cea de-a doua lovitură pentru Edith. La serbarea de final de an ar fi trebuit să recite o poezie pe scenă, însă pentru că atât ea, cât și părinții ei erau evrei, i s-a interzis acest lucru, deși se pregătise timp de două luni.

„Eu am învățat destul de bine în clasa întâi și am meritat premiul doi. La finalul anului școlar era serbarea. Acolo aveam eu de spus o poezie, dacă ați știi ce m-am atașat eu de poezia aia, o repetam, o spuneam cu intonație, cu gesturi. Era ceva care-mi stătea pe inimă la 7 ani, să apar pe scenă, să spun poezia.

Cu câteva zile înainte de serbare a fost chemată mama de către directoare.

Știți ce efect a avut această interdicție de a spune poezia? De premiu mi-a păsat mai puțin. Vă spun drept că mă văd în situația de atunci și mă doare aproape la fel de tare ca atunci.

Atât m-a durut, nu vă închipuiți cât m-a durut că nu am fost lăsată să spun poezia la care eu lucrasem 2 luni. Asta a fost o lovitură directă pentru mine”.

„A plouat cu alte lovituri”

Odată cu venirea la putere a lui Ion Antonescu, Edith povestește că au urmat momente și mai dificile pentru familia ei. Mareșalul a dat mai multe legi prin care a încercat să-i extermine pe evrei.

Inițial, aceștia nu au mai avut voie să muncească, a urmat domiciliul forțat și a culminat cu închiderea bărbaților între 16 și 60 de ani din Prahova și Dâmbovița în lagărul de la Teiș.

„A plouat cu alte lovituri. A plouat cu lovituri pentru părinții mei. Legionarii, până la urmă, s-au certat cu Antonescu pentru prioritatea în fața lui Hitler și a conducerii țării, dar Hitler l-a preferat pe Antonescu.

Antonescu a dat cele mai teribile legi de exterminare. Evreii nu au mai avut voie să profeseze în instituțiile de stat. Au fost dați afară toți bărbații care lucrau, atunci lucrau mai mult bărbații, i-au dat afară, au oprit doar persoanele de care nu se puteau lipsi pentru că nu aveau oameni cu aceeași calificare.

Cum să te hrănești, cum să exiști dacă ei nu-ți dau voie să lucrezi?

Într-o zi s-a dat un nou ordin. Evreii bărbați, între 16 și 60 de ani vor fi cazați la anumite adrese ale unor alți evrei, iar aceste grupuri erau păzite la poartă de jandarmi.

Era ca un domiciliu forțat. Mama, ca să-l aibă pe tatăl meu alături, s-a oferit să fie una dintre aceste adrese. Ne dăduse de mult afară din casă și acum stăteam cu chirie în două camere.

Mama a cedat una dintre acestea ca să facă acolo un centru în care să fie 3 evrei, tata și încă două persoane păzite de jandarmi care stăteau la poartă.

Citește și: Problemele din programa disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”, propusă de Ministerul Educației

A mai urmat un ordin. După ce i-a adunat pe centre, i-au luat să-i ducă în lagăre. A venit armata, i-a luat din casă, au mers pe la toate centrele, i-au cules pe toți bărbații evrei între 16 și 60 de ani și i-au dus 50 km”, a menționat Edith Konigsberg.

I-au adunat într-o coloană înconjurată de soldați, pentru că aveai voie să te apropii, așa i-au dus pe jos vreo 50 sau 60 de km.

Mama, în toiul nopții, a luat și o pâine și a fugit în cămașă de noapte. Femeile mergeau de-a lungul convoiului, în multitudinea aia de oameni nu conta să găsești persoana ta, dar conta să dai o pâine, indiferent la cine ajungea.

Tatăl lui Edith Konigsberg s-a aflat și el printre evreii duși la Teiș în acea noapte. Cei ajunși acolo erau puși la diverse munci precum spălarea toletelor publice sau măturarea străzilor. După ce lagărele au fost desființate, toți cei reținuți au fost repartizați în anumite orașe pe care nu aveau voie să le părăsească, în caz contrar, erau omorâți pe loc.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!