Nu, nu au venit extratereștri. Încă. Ce sunt obiectele zburătoare dobârâte în SUA și Canada

Data:

spot_img

Un balon de spionaj chinezesc și trei obiecte zburătoare au fost doborâte în ultima săptămână de forțele aeriene americane în SUA și Canada. Pentru că autoritățile nu au lămurit care este natura celor din urmă trei ținte vizate, în lumea întreagă au apărut speculații că ar fi de natură extraterestră.

După ce pe cerul american a fost observat balonul chinezesc, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială, sau NORAD, și-a ajustat sistemul radar pentru a deveni mai sensibil. Astfel, a crescut și numărul de obiecte pe care le detectează.

Citește și: Seismul din Turcia NU a fost provocat de undele HAARP. O conspirație demontată

4 februarie: Un balon spion chinez este doborât peste Oceanul Atlantic.

Totul a început când un balon chinezesc cât trei autobuze a intrat în spațiul aerian din Alaska pe 28 ianuarie, a plutit din Idaho sud-est către Carolina, înainte de a fi doborât pe 4 februarie în largul coastei Carolinei de Sud, potrivit New York Times.

Oficialii americani au declarat că balonul, cel mai probabil, a fost menit să supravegheze bazele militare americane. În schimb, China a susținut că dispozitivul a fost o aeronavă civilă care s-a rătăcit în spațiul aerian american.

Citește și: Ministerul Familiei plătește unui privat chirie de 500.000 de euro pentru sediu. Firea a refuzat ofertele RAAPPS

Apoi, a urmat o succesiune de obiecte zburătoare neindificate (OZN-uri) doborâte:

  • pe 10 februarie, un avion de luptă american a doborât unul peste apele din Alaska; acesta a fost detectat când se îndrepta către Polul Nord.
  • pe 11 februarie, al doilea este doborât deasupra Canadei; un oficial canadian l-a descris ca fiind cilindric și mai mic decât balonul spion.
  • pe 12 februarie, al treilea a fost doborât deasupra Lacului Huro, avea o structură octogonală cu fire care atârnau, dar nu avea încărcătură utilă vizibilă, au menționat oficialii americani.

Autoritățile insistă că nu sunt obiecte extraterestre. Comandantul NORAD lasă discuția deschisă

Oficialii de securitate națională ai SUA au respins posibilitatea ca obiectele doborâte în weekend să aibă origini extraterestre, dar generalul Glen D. VanHerck, comandanul NORAD, a declarat în timpul unei conferințe de presă: „Nu am exclus nimic în acest moment” potrivit New York Times.

John F. Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, a declarat că cele trei obiecte nu aveau persoane în interior și nu aveau capacități de manevră sau propulsie. De asemenea, nu există niciun indiciu că oamenii de la sol ar fi fost în pericol, a adăugat el.

SUA și Canada nu au explicat public sursa celor trei din urmă obiecte, deși secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a clarificat duminică că acestea nu sunt de natură extraterestră.

„Știu că au existat întrebări și îngrijorări în legătură cu acest lucru, dar nu există – din nou niciun indiciu – despre extratereștri sau activitate extraterestră cu aceste recente distrugeri”, a menționat Jean-Pierre de pe podiumul Casei Albe, citată de către Politico.

„Voiam să mă asigur că poporul american știe asta, voi toți știți asta și era important pentru noi să spunem asta de aici, pentru că am auzit multe discuții pe această temă”, a menționat secretarul de stat.

Extratereștii nu au venit. Nu prin aceste obiecte

Scott Clancy, general-maior pensionat și fost director de operațiuni pentru NORAD, a vorbit cu gazda emisiunii As It Happens, Nil Köksal, de la CBC, despre obiectele misterioase.

„Ceea ce știm este că aceste obiecte, care au fost doborâte de NORAD în ultimele trei zile, sunt de pe acest Pământ. Cred că acesta este primul lucru pe care îl putem spune.

Descrierile de la piloți, [și] descrierile de la comandantul NORAD, generalul [Glen] VanHerck, au fost despre obiecte asemănătoare baloanelor care au atașate șiruri de ele. Ele pot avea formă octogonală sau cilindrică, dar se comportă ca elemente create de om care folosesc tehnologia adaptivă pentru a le menține în sus și propulsie”, a explicat Scott Clancy, citat de CBC Canada.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a declarat că pe unul dintre motivele pentru care crede că SUA identifică mai multe dintre aceste obiecte este pentru că „le căutăm acum”, menționând că sistemele radar din SUA au fost ajustate pentru a monitoriza mai bine obiectele mai mici, care se mișcă mai încet, potrivit Politico.

Cerul e plin de obiecte zburătoare nebăgate în seamă

În orice moment, există sute sau mii de obiecte plutitoare deasupra capului, dar marea majoritate sunt inofensive, scrie Scientific American.

„De exemplu, aproape 100 de site-uri ale Serviciului Național de Meteorologie (NWS) lansează baloane de două ori pe zi pentru a măsura lucruri precum temperatura și umiditatea. Aceste baloane din latex, umplute fie cu hidrogen, fie cu heliu, nu rămân mult timp în aer; explodează ca urmare a modificărilor de presiune pe măsură ce urcă.

Instrumentele atașate se deplasează înapoi în siguranță cu parașute. Astfel de baloane monitorizează vremea și oferă, de asemenea, cercetătorilor o modalitate accesibilă de a transporta instrumente în atmosfera superioară, adesea cu trackere GPS, astfel încât oamenii de știință să le poată recupera atunci când aterizează.

Amatorii atașează uneori camere la baloane similare pentru a surprinde priveliști impresionante. Organizațiile guvernamentale folosesc, de asemenea, baloane cu heliu legate, numite aerostate, ca platforme pentru sistemele lor radar. Iar la altitudine mai joasă – cu mii de picioare în aer mai degrabă decât zeci de mii – veți găsi pasionați și turiști transportați în sus în baloane cu aer cald”, a menționat publicația americană de știință.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Summitul G20: Macron i-a strâns mâna lui Lavrov | Aktual24

Summitul G20: Macron i-a strâns mâna lui Lavrov. Ministrul...

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...

Preşedintele Abhaziei demisionează în urma protestelor în masă | The Epoch Times

Preşedintele Abhaziei demisionează în urma protestelor în masă. Aslan...