Nu poți să-i consideri cetățeni de mâna a doua pe maghiari și să te miri că nu le place România

Data:

spot_img

Discursul rasist, xenofob și putinist al premierului maghiar Orban Viktor la Tușnad a realimentat disprețul față de întreaga comunitate maghiară din România. Paradoxal – sau nu, cei mai activi au devenit tocmai românii care visează să aplice aici exact ce susține liderul de la Budapesta: „o țară pură, în care rasele nu se amestecă”.

Istoria și antropologia ne demonstrează foarte ușor că nu mai există de mult, în Europa cel puțin, așa zisele „rase pure”. Nici românii nu mai sunt „puri”, încă de când s-au combinat dacii cu romanii încoace, navigând prin cei 1000 de ani în care nu e clar ce s-a întâmplat pe aici, apoi prin populațiile migratoare care s-au stabilit în acest spațiu geografic și sfârșind sub imperiile care au mutat oameni încolo și încoace după cum și-au dorit. Dar asta e altă discuție, nu e momentul acum.

Acum vreau să discutăm despre modul cum se raportează o parte consistentă dintre români, politicieni sau „oameni de rând”, vorba domnului Iohannis, la comunitatea maghiară.

Citește și: Impresii din secuime. O lume bună, într-un stat eșuat

Există un curent destul de răspândit printre români legat de faptul că maghiarii continuă să voteze UDMR, care continuă să ajungă în Parlament, deși este tot un fel de PSD, cu politicieni la fel de corupți și care, mai nou, face jocurile prietenului lui Putin în România.

De multe ori, am văzut această nemulțumire mai ales la românii din Moldova și Muntenia care votează cu PSD, deși acest partid îi fură și îi sărăcește de 32 de ani. O nemulțumire combinată cu o mirare superioară, în care alegătorii din Secuime sunt văzuți ca „niște proști manipulați”.

Doar că, vorba unui amic, UDMR este tot atât de relevant pentru comunitatea maghiară din România cât este PSD pentru români. Nu e ca și cum restul populației votează partide curate, pline de specialiști competenți, și numai maghiarii aleg prost.

Dacă PSD e la putere de 32 de ani, ce spune asta despre noi, toți românii? Așa-i că pe unii dintre voi vă enervează la culme această asociere? Și atunci de ce nu i-ar deranja și pe maghiari că sunt asimilați la grămadă cu UDMR?

Sunt mulți care nu votează cu UDMR sau, cel puțin, nu ar vota cu acest partid dacă ar avea alte opțiuni. Doar că, de 32 de ani, nici un partid „românesc” nu are o agendă și pentru comunitatea maghiară.

Nu doar partidele vechi, precum PSD sau PNL, dar nici cele noi, precum USR sau REPER, nu sunt interesate să se adreseze direct comunității maghiare. I-am întrebat recent pe unii lideri politici de ce nu au un proiect politic adresat clar maghiarilor, de exemplu, și mi s-a răspuns că ei se adresează „întregului popor”. Ceea ce e fals, pentru că diverse segmente ale poporului au nevoi diferite.

E ca și cum ai face programe pentru persoane vulnerabile și ai include și săraci, și bogați, pentru că tu te adresezi „întregului popor”, nu faci discriminare.

Profesor de origine maghiară, născut în România și plecat în SUA, Alex Doboli a explicat, la scurt timp după discursul lui Viktor Orban la Tușnad de unde vine atracția unei părți a comunității maghiare față de dictatorul de la Budapesta: „Simpatia vine din faptul că maghiarii au senzația că se întâmplă ceva bun și concret și pe ulița lor – că iată – apar locuri noi unde se pot întâlni duminicile, o școală, un orfelinat, o universitate, un stadion, o echipă de fotbal, un post de televiziune … și că prin toate astea se nasc lucruri cu care ei rezonează pentru că sunt familiare și necesare, că cineva se gândește și la ei, nu rămân ai nimănui [așa cum a fost până când a apărut Orbán pe scena politică]. Că a fi maghiar nu este mai prejos decât a fi francez sau german, inclusiv pentru banalul fapt că pot călători fără viză în SUA cu pașaportul maghiar.”

Citește și: Tatăl meu a fost un mare admirator al domnului Viktor Orbán

Statul român a ignorat ani de zile Harghita și Covasna. Am fost de multe ori în zonă, iar drumurile erau cele mai proaste din țară și investițiile minime. Desigur, statul nu are grijă nici de ceilalți cetățeni ai lui, nu doar de maghiari, dar noi, ceilalți, nu avem către ce vecin să ne îndreptăm privirea. Cel mult să plecăm cu totul în alte zări.

Nu mai discut de infrastructură școlară și de o programă atractivă pentru limba română. Autoritățile s-au mulțumit doar să afișeze un patriotism de circ și amplifice naționalismul luptând stupid contra unor activități ale secuilor care nu ar fi făcut rău nimănui.

Adevărul este că mulți români îi consideră pe maghiari un fel de cetățeni de mâna a doua. Nu au nici un respect pentru istoria, traumele și planurile de viață ale acestora. „Este o senzație puternică să simți că aparții cuiva. Că sunt pe lumea asta oameni care îți spun numele corect și te consideră de-al lor. Apartenența la o comunitate este probabil sentimentul cel mai puternic al unui om”, spune Alex Doboli.

Noi nu prea am făcut mai nimic ca maghiarii să se simtă acasă în România. Din contră, de la politica de absorbție forțată promovată de Ceaușescu până la ignorarea acestor comunități de către politicienii de azi, nu am făcut decât să-i îndepărtăm pe acești concetățeni ai noștri.

Vedem azi politicieni ratați și jurnaliști disperați după audiență cum continuă să alimenteze ura față de maghiari, scandalizându-se stupid când, de exemplu, o galerie cântă imnul secuiesc, doar pentru că se simt bine și fără a atenta la integritatea țărișoarei.

Citește și: Conjurația imbecililor. Când nu știi să conduci o țară, inventezi scandaluri cu secui. Și îi elimini pe experți

Pentru românii extremiști și pentru xenofobii moderați (mă refer aici la cei care doar vorbesc, dar nu acționează), maghiarii sunt buni doar dacă se supun fără să crâcnească populației majoritate, după principiul „sunteți la mine în țară, deci faceți ca mine”. Ar trebui, după mintea unor „patrioți”, să meargă cu capul plecat de fiecare dată când trec pe lângă un „român pur”.

Or, așa ceva nu este posibil. Nu te poți aștepta ca o comunitate să se simtă inclusă în ceea ce înseamnă România dacă va fi tratată mereu superior, dacă va fi ignorată și eventual izgonită.

Nu poți să-i consideri cetățeni de mâna a doua pe maghiari și să te miri că nu le place România.

Orban Viktor nu face decât să strângă ceea ce noi am împrăștiat. Și, din păcate, nu văd nici o șansă ca statul român să înțeleagă ce se întâmplă și să schimbe ceva din atitudinea sa. De la popor încă mai am speranță.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
8 COMENTARII
  1. Ce ar fi daca am arata intregul ? Comunitatile maghiare din Harcov sunt parte , la nivelul acesibilitatilor de fonduri din UE , al accesului la legile de pe teritoriul Romaniei , la orisicare alta forma culturala , sportiva , sau de oricarealt fel , asisderea cetatenilor ce se declara de etnie romana sau de alta etnie .Mai mult acesti cetateni maghiari primesc si ajutorul comunitatilor din Ungaria si al Statului Ungaria .Ideea „ olecuta tranita” ca acesti cetateni ar fi cumva de mina a doua nu se sustine .Nu ii opreste nimeni sa isi realizeze visurile ce tin de armonia cu cetatenii altor etnii sau cu cei de etnie majoritara .Accesul la invatamint le este asigurat ca si accesul la toate procedurile juridice , economice si politice ale Romaniei .Ai pune pe acesti oameni ,cu care convietuim linistit de veacuri , in dificultate, asa cum ne pare a face textul de fata nu le aduce si nu ne aduce nici un beneficiu .Sa separam conducerea efemera a Ungariei si nefericitele cuvinte spuse la Tusnad de intregul cetatenilor maghiari oriunde s-ar afla ei .De curind si societatea Academica maghiara de la Budapesta s-a dezis de aceste cuvinte paguboase . Omenirea nu are nimic cu cetatenii Maghiari ci mai degraba cu exponentul lor efemer si politic .Nu intelegem cum poate cineva sa spuna despre maghiarii aflati in Romania ca ar fi izgoniti atita timp cit ei au reprezentanti la cel mai inalt nivel in conducerea Romaniei . Peste poate . Poporul roman nu mai poate fi manipulat prin astfel de vorbe . Pina si cel mai needucat cetatean stie despre „homo sapiens ”si ce reprezinta aceste cuvinte .Balacareala politica a celui care isi permite sa diferentieze oamenii , indiferent de metoda folosita , nu mai prinde la public .

    • Parțial aveți dreptate și dumneavoastră că și autorul articolului. La meciul respectiv de hochei galeria a cântat imnul secuiesc nu imnul Ungariei dar mulți politicieni și oameni de presă au reacționat că și când ar fi cântat imnul țării vecine. De ce nu vrem să promovăm turistic și cultural ținutul secuiesc cu steagul lor, imnul lor, cultura lor ca pe ceva ce îmbogățește România așa cum o face și Bucovina cu mănăstirile, mâncarea și cultură ei, Dobrogea cu conviețuirea dintre români și tătari, Maramureșul și lista poate continua.

  2. Sunt multe etnii în România care trăiesc în armonie cu românii.
    Și maghiarii din Ungaria consideră românii un popor rămas în urmă, deși nu este mare diferență între cele două țări.
    Majoritatea maghiarilor visează să se unească cu Ungaria, unii nu au chef să învețe limba română.
    Ungurii sunt mai puțin toleranți decât românii.
    Cetățenii dintr-o țară care este amenințată de țările vecine devin foarte naționaliști.

  3. Fără idealizări !
    Noi, maghiarii și secuii suntem supuși, tot timpul, unui tir de discriminări, de înjosiri și de măsuri nedrepte. Unde ne sunt monumentele istorice, universitatea de stat, inclusiv Medicina din Tg.Mureș ? Până când vor fi tembelizați elevii români cu minciuni cu privire la trecutul nostru prin manualele școlare ? Până când ne vor ocoli – voit- autostrăzile ? Până când vor bântui și umili personaje ca Dan Tănase și alții comunitățile din Secuime ? Statul Ungar degeaba pune tricolorul românesc pe fixe școală, primărie sau biserică unde trăiesc și români, că ai noștrii au „datoria patriotică” de a nu răspunde prin măsuri simetrice. De ce se duce o politică externă voit antimaghiara, etc , etc. De ce nu ne unim forțele odată și odată ?

    • Ai o imagine deformata asupra a ceea ce se intimpla . Drepturile cetatenilor Romaniei sunt aceleasi indiferent de etnia din care faci parte . Ati ales sa fiti reprezentati de UDMR ce este si el parte a guvernarii Romaniei . Dezvoltarea regiunii Harcov nu este exclusiv la indemina Guvernului Romaniei . Luati exemplu Clujului sau Timisoarei ce au adunat fonduri europene .Nu va mai vaitati degeaba aveti reprezentanti peste tot nu numai in Guvernul Romaniei .Poporul roman nu este anti maghiar dar putem spune , in lumina ultimilor declaratii ale lui Orban cum o parte din maghiarime este anti Europeana si pro rusa .Nu va pune pe ginduri asta ?

    • Nagy Ur, unde in lumea asta au minoritatile drepturi mai bogate ca in Romania? Nagy Ur, unde in lumea asta o minoritate (in cazul de fata cea maghiara) se separa de felelalte minoritati conlocuitoare ( e mai cu mot, nu-i asa?). Nagy Ur, cati dintre copii si tinerii din secuime sunt in stare sa poarte o conversatie banala de 5 minute in limba romana?….Daca iti raspunzi la astea, s-ar putea sa vezi unde e buba.

  4. Inca o incercare de a spala imaginea lui Orban, a FIDESZ si a UDMR, prin a inventa echivalente intre ce fac ei si ceea ce (nu) a facut Romania pe acest subiect. De aceasta data pe o platforma ‘powered by FREEDOM HOUSE’ care ‘promoveaza excelenta in jurnalism’ cf descrierii acestui site media.
    Desi Orban a fost cel care a avut declaratiile rasiste iar politicienii romani si de stanga si de dreapta le-au condamnat, autorul ne tine prelegeri despre ‘compozitia’ poporului roman, de parca noi am fi sustinut aceasta discutie.
    Apoi, face o paralela falsa intre UDMR si PSD. PSD a pierdut alegeri, a putut sa guverneze recent doar in coalitii, si, mai important, a pierdut de-a lungul timpului locul 1 (chiar si locul 2) in preferinta votantilor din diferite regiuni din Muntenia, Oltenia si Moldova atat in favoarea PNL cat si a altor partide, ultimul fiind USR. Asa ceva ce nu s-a intamplat niciodata in zonele locuite compact de unguri in RO cu UDMR, deci paralela UDMR-PSD e eronata. Oricine a urmarit un pic politica din RO ar fi observat aceste alternante si schimbari de putere politica, marca unei democratii reale, chair daca imprefecte. Dar sa nu ne lasam impiedicati de fapte atunci cand trebuie sa scriem un articol stramb 😉
    Argumentul ignorarii de catre stat a judetelor HarCov e o si mai mare minciuna. UDMR e la putere practic din 2004 prin diferite guverne, inclusiv cu pozitii de ministri, si domina copios primariile si consiliile locale si judetene de acolo (pe aceste chiar din anii ’90). Au avut deci +20 de ani sa faca ceva. Aflam ca nu au facut. Dar cumva ei nu sunt parte din statul RO, nici atunci cand sunt la putere, fie la nivel local, fie la nivel national. Nu pentru R. Chiruta, cel putin. Ei, cam asta inseamna sa fie cetatean de origine maghiara de mana a 2-a in RO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...