duminică, 29 mai 2022
AcasăNewsletterNunta fiului fostului șef de Poliție Boc, anchetată penal de procurori

Nunta fiului fostului șef de Poliție Boc, anchetată penal de procurori

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunţat, marţi, începerea anchetei în dosarul penal deschis de poliţiştii orădeni care, sâmbătă seară, în timpul acţiuniipe tema respectării măsurilor de prevenire a Covid-19, au găsit 350 de persoane pe terasa şi în sala de evenimente Opera Events, invitaţi la petrecerea de nuntă a fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc. 

Cununia fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, comisarul şef (r) Eugen Boc, în prezent pensionar, a început sâmbătă, în jurul orei 17, la sala de evenimente Opera Events, ceremonia civilă fiind oficiată chiar de noul primar ales al municipiului Oradea, Florin Birta.

Au cerut să îi cunune primarul, aşa că i-am cununat. Cununia a avut loc înainte de nuntă, la Opera, în schimbul unei taxe de 1.000 lei. Nu am fost invitat şi nici nu am stat la nuntă”, a declarat Birta pentru BIHOREANUL.

Echipajele de control au ajuns la sala de evenimente în jurul orei 21, în toiul petrecerii, solicitându-i fostului lor şef lista cu invitaţi. Eugen Boc a pretins, însă, că nu are lista completă, arătând una sumară, pe care erau înscrise cu mult mai puţine persoane decât numărul celor prezenţi. Rezervistul a și acuzat o „răzbunare”, întrebându-i pe oamenii legii dacă ştiu cine este el şi ameninţând cu reclamaţii.

Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE