O altă viziune despre doctorul Ciomu: un foarte bun profesionist, temut, dar iubit

Data:

spot_img

Citesc, cu rictus amar la colțul gurii, titlurile din presă. A murit Naum Ciomu, scrie la gazetă, medicul „cunoscut după ce a tăiat penisul unui pacient” sau care „a secționat penisul unui pacient” sau „a mutilat un pacient”.

Nu scrie nicăieri „a murit doctorul Naum Ciomu, primul medic victimă a linșajului mediatic după o eroare medicală”.

Deși adevărul este că a fost tratat îngrozitor de presă. În goana după senzații tari, dar mai ales pentru că natura incidentului a dat foc imaginației castratoare a unei generații, nimic din natura blândă, din calitatea intelectuală uluitoare a acestui om n-a putut fi, vreodată, repovestită.

Astfel că întreaga carieră, reputație și lucruri bune făcute vreodată de doctorul, de profesorul Ciomu, au fost tăvălite în păcura și catranul tirajului gazetăresc. Odată cu asta, o epocă medicală s-a terminat, și o alta și-a văzut începutul.

Citește și: „Ce dracu se întâmplă în România?” Managerul Centrului pentru Biodiversitate al Comisiei Europene, șocat de incendierea gunoaielor

„M-au distrus”, mi-a zis

Nu e o poveste să n-o mai fi spus, sau scris, în diverse forme. Ciomu era un chirurg absolut măiastru. Și era un chirurg absolut măiastru pentru că era un anatomist împătimit, ale cărui colocvii erau urmărite avid de seriile lui de studenți.

Felul în care pregătea cadavrele prin disecție era recunoscut de toată facultatea, ca și sintezele, schemele și modul lui particular de-a face secretele corpului uman cunoscute. Totul era clar, evident, și – în mod particular – examenele practice la seria lui se dădeau cu jaloane pe corpul uman de examinat.

Am lucrat cu el, în perioada mea la catedra de Anatomie. Și, deși așa erau vremurile iar corpul didactic era de urât, de temut și de frisonat (o cultură academică recesivă din vremuri de demult), între noi n-a fost vreodată nicio animozitate.

Mai mult, când am re-vizitat UMF-ul, după plecarea mea din țară, și ne-am întâlnit pe culoar, Ciomu al studenției mele, trecut deja prin tragedia lui personală, m-a luat în brațe și m-a invitat, timid, la el în cabinet. Distrus, absolut distrus. „M-au distrus”, mi-a zis.

Zeci de mii de operații făcute cu succes, zeci de mii de ore de studiu, de trudă. Și toate săvârșite după ce natura i-a jucat festa ultimă, și în ziua respectivă, în operația respectivă, a făcut accident vascular cerebral.

Știm, astăzi, toate acele lucruri. Știm de CT-ul făcut chiar în ziua fatidică de doctorul Ciomu, dus de urgență la spital. Știm cine i l-a interpretat. Știm că – absolut evident – nu i se putea imputa decât gestul făcut în plagă, pe care îl făcuse de mii de ori înainte și pe care l-ar fi făcut cu ochii închiși, dar care acum nu-i aparținea voinței, cât suferinței acute cerebrale.

E un zeitgeist care ne-a găsit pe toți atunci

Și nimeni nu și-a pus problema. Niciodată. Cum naiba o fi penisul ăla, de-l ”secționezi” de la rădăcină cu un simplu scalpel. Decizia nu i-a aparținut niciodată doctorului Ciomu. Ca – de altfel – și cele care i-au urmat, un lanț lung de bâlbâieli, alte greșeli umane, și în cele din urmă drama pacientului de pe masă. Care nu poate fi nici balansată, nici reparată prin diabolizarea chirurgului.

Abandonați orice speranță, cei ce intrați aici. Ura românilor față de corpul profesional în acei ani nu se rezuma la doctori. Era un fel de proletariat invers, al bișnițarilor de modă nouă, pentru care totul era servicii, totul era cumpărabil, șpăguibil, traficabil.

E un zeitgeist care ne-a găsit pe toți, atunci, astfel poziționați, cu toate fluierele și clopoțeii României de tranziție. Iar această frescă, a chirurgului care amputează penisul pacientului, sintetiza foarte bine castrarea multor familii de români în anii 90.

Dar Ciomu?

Citește și: Panglici și simboluri ale Rusiei în R. Moldova. Panglica Sf. Gheorghe:  o istorie complicată, un simbol confuz

Ciomu a trăit asta pe pielea lui, cu un stoicism și demnitate

Ciomu amintirilor mele, ca student la Medicină, rămâne un tip eminent, sever, temut dar iubit. Un tip care a suflat dragoste de viață, de știință, de meserie celor dimprejur. Care a și speriat, stresat, frustrat, la limită distrus iluziile unora dintre noi, pentru că știa cât de puțin iertător e corpul uman, știa cât de fragilă e natura existenței.

Dar în cele din urmă un foarte bun profesionist.

Și așa trebuie ținut minte. Ca acel foarte bun profesionist, în nevoie de o îndelung așteptată reparație morală, și scuzele României pentru felul în care i-a tăvălit reputația.

Greșeala medicală este un dat, și un fapt. Doctorul care greșește merită să fie judecat corect, fără părtinire, fără nebunia presei. Justiția mediatică nu există, de fapt.

Ciomu a trăit asta pe pielea lui, cu un stoicism și demnitate care inspiră până în zilele noastre. A continuat să predea la catedră și după ce ziarele îl transformaseră într-un fel de măcelar.

Puțină consolare rămâne familiei, celor apropiați lui, că măcar studenții au știut, colegii au știut, noi, familia lui medicală, am știut.

Purtați-vă cumsecade cu doctorii, cereți-le să se poarte cumsecade cu voi. E loc, e nevoie de asta între noi.

_____________________________

Comentariu publicat inițial de Gabriel Diaconu pe Facebook.

spot_imgspot_img
Gabriel Diaconu
Gabriel Diaconu
Gabriel Diaconu este medic psihiatru, cu supraspecializare în suicidologie şi psihotraumatologie, intervenţie de criză şi gestionarea conflictelor interetnice. A fost fellow la Spitalul Douglas din Montreal (Quebec, Canada) şi bursier guvernamental canadian într-un program transdisciplinar de formare în competenţe privind comportamentul suicidar la copil şi adult. A fost investigator asociat al grupului McGill de studii asupra suicidului, Universitatea McGill , Montreal, Canada, membru permanent al CRISE (Centrul de cercetare şi intervenţie în suicid şi eutanasie, Universite du Quebec a Montreal, Canada) și investigator asociat în proiectul de cercetare şi dezvoltare transculturală al Universităţii din Viena în colaborare cu Universitatea din Prishtina (Kosovo) şi Universitatea Rijeka (Croaţia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...