O comedie neagră de manual la Teatrul Mic: Locotenentul din Inishmore de Martin McDonagh

Data:

spot_img

Apreciez că, în mare parte, Teatrul Mic își urmează tradiția excelenței cu montări și dramaturgie de calitate. O părere subiectivă, dar, în prezent, aici se joacă două, probabil, cele mai bune spectacole de la noi din ultimii cinci ani, Ținutul din miezul verii de Tracy Letts și Deșteptarea Primăverii de Frank Wedekind.

4 stele din 5.

Primul dintre ele îl are regizor pe Vlad Massaci. Este deja semnătură. Chiar dacă, personal, uneori, am avut și îndoieli, dar, cumva, cauzate și de text. Din păcate, are montări care, însă, nu știu din ce motive, nu au fost ținute în repertoriu. Mă gândesc la Martiri de Marius von Mayenburg. Un text foarte puternic, într-o montare la fel de răvășitoare.

Martin McDonagh este, actualmente, un nume cvasipermanent pe buzele iubitorilor de teatru și film. Mai rar, dar, iată, posibil. E cunoscutul și multipremiatul film scris și regizat de McDonagh, Trei panouri publicitare lângă Ebbing, Missouri care i-a asigurat celebritatea. 

O capodoperă. Ca „autor” de film, recunosc că n-am fost așa mișcată de primele sale realizări. In Bruges și Șapte psihopați. Era ceva, acolo, dar văzusem deja teatru scris de el și mi s-au părut sub nivelul său de dramaturg.

La noi, au existat două montări geniale care au făcut epocă, Omul pernă (Brăila) și Vestul singuratic (Nottara, București). Genul acela care te face să-ți pui întrebarea cum de rezistă în repertoriile teatrelor spectacole fără valoare, în timp ce se renunță la cele care scriu istorie?

Până aici, nu e greu de dedus că sînt fan McDonagh. Dar nu e ceva ieșit din comun. Toți cei care au șansa să-i vadă piesele în montări de excepție, intră în această sectă. Cea de la Teatrul Mic, e una dintre ele. Pentru că nu știu cum funcționează calificarea în stagiune, recomand să o vedeți, să nu rămâneți fără. Montarea de la Mic este cea de-a doua piesă din trilogia „Aran Islands”.

De altfel, ultimul text al trilogiei stă la baza filmului regizat chiar de autor, The Banshees of Inisheer. Din câte am înțeles, va fi la noi pe ecrane la începutul anului viitor, posibil, deja încărcat cu foarte multe premii.

Padraic este un nebun care luptă pentru o Irlandă liberă și unită, exclus din Armata republicană irlandeză, pentru că este prea revoluționar, a trecut la acțiunile pe cont propriu. El torturează un traficant de droguri care are printre clienți copii, inclusiv, catolici.

Viața lui Padraic se oprește când este informat de tatăl său că iubita lui pisică neagră, Wee Thomas, este bolnavă, dar, în realitate, aceasta a fost bătută până a murit.

Davey, vecinul care a găsit pisica mergând cu bicicleta de-a lungul drumului de țară, este principalul suspect și este îngrozit de ce va face Padraic când va descoperi adevărul.

Citește și: Expert în politici europene: „Veto-ul trebuie exclus, nu mai este un instrument realist de gestiune a relaţiilor intraeuropene”

Tatăl lui Padraic, Denny, împreună cu Davey fac tot posibilul să încerce să se salveze, încearcând chiar să vopsească o pisică cu cremă de ghete neagră. Planurile lor se destramă atunci când Padraic se întoarce acasă și jură să se răzbune sângeros pe cei responsabili de moartea pisicii sale.

Un comic absolut, care aduce aminte de Tarantino și al său Reservoir Dogs sau Pulp Fiction, nu numai prin virulență, ci și prin temele propuse. Prăbușirea ordinii sociale, dezordine mentală, fanatism, ignoranță.

Folosirea limbajului trivial poate șoca puritanii sau cei care văd/aud prima dată ceva scris de McDonagh, dar totul este numai de suprafață. Sînt foarte multe conexiuni, unele chiar subtile, altele înduioșătoare, unele legate de istoria recentă locală. Brutală și amuzantă, în același timp, povestea te ține în priză cap-coadă.

Scenografia e antitetică sugerând acel loc plin de serenitate, inclusiv proiecțiile cu drumuri liniștite, apa care spală religios țărmul, soarele generos. Te gândești la un Cehov, poate Shaw. Un out/inside domestic care se transformă într-un loc plin de atrocități.

Jocul actorilor e condus cu multă inteligență. Ionuț Vișan în rolul lui Padraic te păcălește. Fața sa copilăroasă un bun instrument cu care să-ți arate că nu oricine arată ingenuu este ușă de biserică. Vitalie Bantaș, tatăl lui Padraic, părintele bețiv și eșuat. Andrei  Brădean este Davey, vecinul, rock-erul neînțeles și întârziat în același timp.

Sora sa, Mairead, interpretată de Alina Rotaru, tiparul înfierbîntaților și îndoctrinaților cu idealuri și comportamente greșite. James/Joey, Christy, Brendan, roluri interpretate de Cezar Grumăzescu, Ovidiu Niculescu, Tudor Istodor, sînt personajele care creează intriga, acei soldați fără cap și scop în viață, dar executanți de nădejde.

Sigur, de-a lungul timpului, Teatrul Mic a arătat că are mână bună la actori, iar noile alegeri (devenite, unele, deja vechi), alături de ceilalți, confirmă această tradiție. Se simte prospețimea pe scenă.

Bilete și informații aici .

Urmăriți PressHUB și pe Google News

Caseta tehnică

Traducerea   Bogdan Budeș

Regia  Vlad Massaci

Scenografia   Ioana Pashca

Video, regie montaj   Adrian Petrariu

Director de imagine  Doina Moraru

Mișcare scenică   Ştefan Lupu

Producător delegate  Alois Chiriță

Distribuție

Donny  Vitalie Bantaș

Davey  Andrei Brădean

Padraic  Ionuț Vișan

Mairead  Alina Rotaru

James/Joey  Cezar Grumăzescu

Christy  Ovidiu Niculescu

Brendan  Tudor Istodor

spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Intervenție a pompierilor în Brașov: arbori căzuți și acoperișuri distruse de vânt

Intervenție a pompierilor în Brașov: În ultimele 24 de...

Combinatul siderurgic Liberty Galați primește un împrumut de 750 de milioane de lei | Viața Liberă

Combinatul siderurgic Liberty Galați va beneficia de un împrumut...

Percheziții în Bihor. Grupare suspectată de trafic ilegal de migranți, vizată de DIICOT și BCCO | Bihoreanul

Percheziții în Bihor: Polițiștii BCCO Oradea și procurorii DIICOT...

Incident la o grădiniță din Timișoara: cinci copii, duși de urgență la spital

Incident la o grădiniță din Timișoara: cinci copii au...