Prețurile practicate pe litoralul românesc nu sunt mai mari decât în străinătate, asta e o exagerare a presei, care vrea să vândă senzaționalist, an de an, același subiect, și a populiștilor de Facebook.
Nu e tocmai corect să compari un hotel de 4 stele din Mamaia cu unul de 2 stele din Thasos și să spui „uite, la Mamaia e o cameră 200 de euro/noapte și în Grecia 50 de euro”. Nu poți să publici note de plată de la restaurant pentru 20 de persoane și să te scandalizezi că „e 1.500 de lei”. Păi și cât să fie? Eventual să plătească patronul că ai consumat la el?
Am fost luna trecută la Rimini și Bologna. În afara sezonului. Peste tot, la restaurant, berea la halbă era 5 euro. Peste tot, uniform. Pun pariu că la Mamaia găsești bere cu 5 euro, dar și cu 2 euro, la terase.
Peste tot în lume există stațiuni pentru bogați și stațiuni pentru cei din clasa medie, hoteluri de lux și hoteluri pentru cei cu bani mai puțini. Nu putem face toți plajă în Hawaii sau în Maldive, aia e.
Citește și: REPORTAJ Un medic, un telefon și o ambulanță. Cum se trezește un sat la viață
Iar litoralul românesc, de fapt, e darnic cu toată lumea la capitolul ăsta: da, sunt cluburi unde șampania e 1.000 de euro, dar și terase unde găsești o bere cu 8 lei. Da, găsești nu știu ce fel complicat de mâncare de la vreun chef celebru, la 300 de lei porția minusculă, dar și ceafă cu cartofi pentru cei cu buzunarul mai subțire sau cu gusturi mai puțin rafinate.
Dezbaterea e falsă, dacă merge în direcția asta.
Altele sunt motivele pentru care stațiunile românești de la Marea Neagră pierd clienți.
Haosul urbanistic din ultimii 30 de ani a făcut ca aceste stațiuni să fie complet neprietenoase cu turiștii. Tu mergi la mare să te relaxezi, iar acolo te apasă betoanele blocurilor construite din stradă și al pensiunilor care au distrus spațiile verzi. Te irită lipsa de coerență în forme și culoare a clădirilor construite de proprietari fără minim simț estetic și fără nici o regulă impusă de primării. Fiecare a construit cum a vrut, unde a vrut, cât a vrut.
Fugi de nebunia orașului, ca să constați că nici la Eforie Nord sau Neptun nu prea ai loc pe trotuar, pentru că e plin de mașini, de tonete și de construcții fără rost. Vii în stațiune să te odihnești și găsești aceeași mizerie pe străzi, la care se adaugă gunoiul, gălăgia infernală și algele moarte și împuțite de pe plaje.
Eu nu voi mai merge prea curând la Mamaia nu pentru că e prea scumpă, ci pentru că aia nu mai e stațiune, e o aglomerație de ciment, fier-beton, sticlă și prost-gust care pur și simplu te înăbușă.
Mafioți lacomi și autorități lașe și incompetente au crezut că pot prosti și exploata la infinit turiștii, pentru că au nivelul de gândire strategică a hoțului de buzunar care nu vede decât portofele.
Am iubit Costineștiul cât timp am fost student, între 1998 și 2000, am mers acolo în fiecare vară și am trăit momente superbe. Doar că încă de atunci, stațiunea tineretului își începuse decăderea, cu sute de terase din care muzica răsuna imbecilizant, în timp ce gradul de civilizație al ospătarilor și al clienților se auzea tot mai greu.
Nu mai zic de Vama Veche, care încă trăiește dintr-o istorie care nu mai are nici o legătură cu prezentul și în care, de asemenea, nu aș mai călca decât accidental, în trecere, pentru că nu sunt, totuși, atât de fraier să scot sute de lei din buzunar pentru că unul numește un fel de mâncare „Fantezie și cuie”.
Marea problemă a litoralului românesc e disprețul cu care ești tratat de proprietarii de pensiuni, care au senzația că îți fac ei ție un serviciu că te-au primit și tu, pe banii tăi, trebuie să le fii recunoscător că te-au lăsat în casa lor.
E disprețul și plictiseala chelnerilor (pe alocuri de înțeles, pentru că la rândul lor sunt niște oameni exploatați 12 ore de zi pe salarii infime, lăsați la cheremul bacșișului de câte un proprietar care vrea să își mai cumpere încă un BMW după două luni de sezon).
Marea problemă a litoralului românesc este senzația că mereu cineva vrea să te păcălească, să te facă, vorba mafioților care acum sunt „dezvoltatori imobiliari”, și apoi să îți dea un șut în fund, strigându-ți printre dinți „marș, mă, că trebuie să vină următorii fraieri”.
Eu sunt unul dintre românii care evită litoralul românesc (cu excepția unui singur loc, pe care nu o să îl dezvălui aici, că și așa se aglomerează pe an ce trece). Nu pentru că e mai scump decât în străinătate. La o scurtă căutare, pun pariu cu dumneavoastră că găsim cazare la prețuri acceptabile (30-50 de euro) oricând.
Evit litoralul românesc pentru că vreau să mă odihnesc în scurta vacanță anuală de vară, nu să mă întorc acasă plin de nervi și de frustări. Nervi și frustări găsesc gratis și în București.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
