O dronă a fost filmată în timp ce survola o zonă de case din Brăila. Autoritățile alertate prin 112

Data:

spot_img

O dronă a fost filmată în timp ce survola o zonă de case din Brăila, sâmbătă seara, în jurul orei 22:00. Drona a fost observată deasupra Centrului Vechi, mai exact aproape de Grădina Mare.

Persoana care a surprins imaginile a declarat pentru DEBRAILA.ro că a sunat la 112.

Cetățeanul susține că drona care prezenta lumini roșii și verzi, potrivit imaginilor pe care ni le-a pus la dispoziție, a zburat haotic, la mică și apoi mare înălțime, motiv pentru care a alertat autoritățile prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență.

O dronă a fost filmată, dar autoritățile nu au crezut

La fața locului ar fi ajuns polițiști și jandarmi, iar unul dintre oamenii legii l-ar fi întrebat pe apelantul la 112 „dacă a fumat ceva”. IPJ Brăila a confirmat pentru DEBRAILA.ro că a existat apelul la 112 și deplasarea echipajului de polițiști și jandarmi în teren.

„Poliția Municipiului Braila a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că în zona străzii Zidari ar zbura o dronă.

Polițistii, sprijiniți de jandarmi, s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate în limita competențelor nu s-a putut confirma prezența obiectului indicat”, ne-a comunicat Poliția.

O dronă similară, cu lumini puternice, a fost filmată de o altă persoană, tot în zona Grădina Mare, în seara de joi, în jurul orei 20:00. 

Vezi filmarea în Debraila.ro

Citește și: România este în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Ce se schimbă

O dronă militară rusească s-a prăbușit aproape de Brăila

O dronă militară rusească a căzut joi seara în Insula Mare a Brăilei, în apropiera fermei Filipoiu, la aproximativ 8 km de orașul Brăila.

Vineri, la primele ore ale dimineții, un elicopter al Armatei a aterizat pe terenul agricol – zona fiind aterior izolată de polițiști și jandarmi, iar specialiști de la Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații au periat câmpul și au examinat craterul și resturile de dronă.

Citește și: Cum reușește Cătălin Cîrstoiu să îndeplinească 4 funcții importante într-o zi: nu răspunde la telefon

După mai bine de patru ore, craterul a fost acoperit cu pământ – cu ajutorul unui buldoexcavator, fragmentele din dronă a fost ridicate, iar operațiunea s-a încheiat.

Ministerul Apărării a confirmat faptul că „au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă)”.

Prăbușirea dronei militare constituie, fără niciun dubiu, incidentul cu cea mai mare pătrundere în teritoriul României de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în februarie 2022. Până acum, drone au căzut doar în apropiere de granița româno-ucraineană.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
De Brăila
De Brăila
Înființat în 2016, site-ul de știri debrăila.ro are, pe Facebook, peste 69.000 de urmăritori. Publicația online este cunoscută pentru numeroasele subiecte preluate de presa centrală, care vizează, în mod special, politica, administrația, crima organizată și justiția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

12 persoane reţinute în dosarul documentelor de identitate falsificate | Monitorul de Botoșani

Dosarul documentelor de identitate falsificate. 17 persoane sunt investigate...

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...