O educatoare a plecat de la grădiniţă cu 32.000 lei primiţi din greşeală. Instanţa a decis să rămână cu banii

Data:

spot_img

O educatoare a plecat de la grădiniţă cu 32.000 lei primiţi din greşeală, iar instanţa a decis să rămână cu banii.

Conducerea unei grădiniţe ieşene a dat înapoi unor angajate banii scăzuţi din leafă de guvernul Boc. Doar că angajatele respective nici nu lucrau la acea vreme acolo, aşa că nu aveau ce bani înapoi să primească. Strânsă cu uşa de Inspectoratul Şcolar Judeţean, grădiniţa a încercat să-şi recupereze banii în instanţă. S-a trezit prea târziu.

O educatoare a plecat de la grădiniţă cu 32.000 lei

În martie 2022, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 29, din zona Bularga, a înregistrat pe rolul Tribunalului dosarele acţiunilor îndreptate împotriva a două angajate.

Tatianei R. i se imputau 32.028 lei reprezentând diferenţe salariale nejustificate acordate în 2014 şi 2015.

De la Lenuţa D., grădiniţa cerea 14.620 lei, cu acelaşi titlu. Esenţa celor două litigii era aceeaşi. În contextul crizei economice, în perioada 2009-2011, salariile din sistemul bugetar au fost reduse drastic.

Când s-a „trezit” unitatea că le-a dat bani degeaba unor educatoare

Ulterior, prin acţiuni judecătoreşti, angajaţii din toate sectoarele şi-au câştigat banii înapoi, plata fiind eşalonată de stat pe parcursul mai multor ani.

Ca angajate ale grădiniţei, cele două femei au beneficiat şi ele de aceste rambursări. Cele două se angajaseră însă la Grădiniţa nr. 29 abia la 1 septembrie 2013.

Citește și: Capcană periculoasă pe o şosea modernizată cu fonduri UE – VIDEO

Nu suferiseră tăieri din salariu în perioada 2009-2011, numele lor nu apăreau în hotărârile judecătoreşti prin care se dispusese returnarea banilor şi, deci, începând cu 2014-2015 nu ar fi trebuit să primească nimic.

Faptul a ieşit la iveală abia în septembrie 2021, în urma unui control de audit făcut de inspectori ai IŞJ. Aceştia au solicitat conducerii Grădiniţei să recupereze banii plătiţi degeaba. De aici, şi acţiunile depuse în instanţă.

Aici, apărarea celor două angajate a fost identică. Grădiniţa se trezise prea târziu, momentul până la care putea cere banii înapoi trecând de mult.

Conform legii, termenul de prescripţie a dreptului de a cere obligarea cuiva la returnarea unor bani încasaţi necuvenit este de trei ani.

Acest termen începea să curgă din momentul în care se făcuse plata nemeritată. Prin urmare, în martie 2022, dreptul la acţiune era stins de mult.

Continuarea, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ce așteptări aveți de la PRESShub? Haideți să ne cunoaștem mai bine

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
5 COMENTARII
  1. 🤣🤣🤣🤣🤣 Banii ar trebui recuperati de la nenorocitii aia doi, Boc si Basescu 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...