O farsă trepidantă și provocatoare: PERPLEX de Marius von Mayenburg

Data:

În premieră, pe scena ATELIER a Teatrului Național I.L.Caragiale din București, PERPLEX – piesa unuia dintre cei mai jucați autori germani contemporani, Marius von Mayenburg!

Tradusă de Elise Wilk și regizată de Ștefan Iordănescu, PERPLEX este o comedie absurdă și suprarealistă, în care lumea protagoniștilor se destramă cu o viteză amețitoare, unde relațiile se dizolvă și se re-asamblează în mod surprinzător.

Primele reprezentații vor avea loc în zilele de 10 și 11 mai (avanpremiera), 17 mai (premiera). Până la închiderea stagiunii, încă două reprezetații, pe 3 și 22 iunie. Toate spectacolele încep la ora 20.00.

Marius von Mayenburg este autor dramatic și regizor la celebrul teatru berlinez Schaubühne am Lehniner Platz – unde  și-a început cariera și s-a afirmat ca dramaturg cu piesa Feuergesicht/Chip de foc, tradusă ulterior în peste 20 de limbi, inclusiv chineză, japoneză, coreeană.

A scris numeroase piese de teatru și radiofonice. Lucrează și ca traducător (Shakespeare, Sarah Kane, Martin Crimp ș.a.). În 2010, scrie PERPLEX, pe care o pune el însuși în scenă la Schaubühne.

Această piesă a mai fost montată o dată în România, de Theodor Cristian Popescu, la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad. Tot la noi în țară, i-au mai fost puse în scenă piesele: „Chip de foc”, „Copilul rece”, „Urâtul”, „Plastic”, „Martiri”, „Piatra”.

Instigator și rebel, amuzant și spiritual, textul dramaturgului german pornește un adevărat asalt la adresa convențiilor teatrale, a intrigii clasice,  a tradiționalului concept de al patrulea perete și, în sfârșit, asupra consistenței personajului teatral.

Situațiile se succed derutant și rapid, impregnate cu mult umor, în această piesă în care totul este teatru, dar regizorul nu a apărut, iar decorul este demontat în timp ce piesa încă se mai joacă. O piesă în care sunt celebrate vitalitatea și metamorfoza, relevând tendința omenească de evadare spre alte roluri, alte identități sau spre alte vieți, poate, mai prielnice.

Autorul lasă libertatea regizorului și actorilor să decidă dacă personajele preiau numele interpreților. De aceea îi veți auzi strigându-se pe nume, sau folosind diminutivul. În distribuție:  Medeea Marinescu, Alexandra Sălceanu, Gavril Pătru, Petre Ancuța.

„În clipa în care dai de patru actori atât de dăruiți, atât de doritori de a desluși ițele unui text care sparge barierele dramaturgiilor convenționale – declară regizorul Ștefan Iordănescu – e mai bine să faci pasul în spate. Pentru mine proiectul acesta a fost un experiment.

Acela de a de a respecta cu punct și virgulă, atât cât  se poate spiritul si litera textului.

Cred că datoria noastră este ca publicul să  parcurgă toate etapele prin care patru actori, aflați  într-o formă excepțională  aduc în fața ochilor noștri o poveste despre lume și viață, despre ridicol si sublim, cu mijloacele curentului postmodernist în care, firește, nimic din ceea ce este nu vi se pare, în care teme din Pirandello, Brecht și Martin Crimp se inlănțuie într-o demonstrație aproape matematică despre lume, viață, teatru și zădărnicie.

În aceste momente autorul a decretat că regizorul s-a retras.

Și așa trebuie să fie. Mi-ar plăcea totuși să-l regăsesc undeva la aplauze și să-i zăresc în ochi strălucirea  triumfului actorilor de pe scenă. Pentru că trebuie să mai și contrazicem textul, nu?” – întreabă, retoric, regizorul.

Atmosfera spectacolului este susținută plastic, vizual și sonor de ceilalți colaboratori ai lui: Dorothea Iordănescu – Scenografia și muzica originală, Sebastian Hamburger – Video design, Flavia Giurgiu – Mișcarea scenică, Lucian Moga – Lighting design.

Vă invităm să rămâneți cât se poate de… PERPLEX, vizionând această farsă trepidantă și provocatoare, strălucit asumată de cei patru actori ai TNB, sub îndrumarea regizorală discretă, dar eficientă a regizorului Ștefan Iordănescu.

spot_imgspot_img
Mihaela Balaban
Mihaela Balaban
Mihaela Balaban a mai lucrat la România liberă și revistele Casa mea, Bebelu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...