O femeie din Valea Jiului a aflat că încă este însărcinată la două luni după un chiuretaj | Gazeta de Dimineață

Data:

spot_img

O femeie din Valea Jiului a aflat că încă este însărcinată la două luni după un chiuretaj. Aceasta afirmă că a descoperit că este însărcinată în 16 săptămâni, deși cu două luni în urmă a realizat o întrerupere de sarcină. După ce a consultat un alt medic, femeia a aflat de sarcina încă existentă. Medicul care a efectuat chiuretajul susține că responsabilitatea revine femeii, care nu s-a prezentat la programarea de control ulterioară.

13 august 2024 este data în care o femeie din Vulcan Valea Jiului a solicitat un consult ginecologic la spitalul din Lupeni. Aflând că este însărcinată, femeia – mamă a doi copii minori – a decis să nu păstreze copilul.

În acest context, a fost programată pentru a doua zi, la același spital, pentru efectuarea unui chiuretaj.

„Pe data de 13 m-a chemat să-mi facă consultație, să vadă cât timp am. M-am dus pe 13, i-am plătit 100 de lei consultația și m-a chemat pe 14 august, la ora 9, să-mi facă chiuretajul. M-am dus, am dat 800. Aproape de nouă milioane i-am dat. Am doar internare la biroul de internare. Nu am nicio foaie medicală, nicio foaie că am plătit, nimic. Am semnat niște acte precum că sunt de acord să-mi facă chiuretaj și apoi mi-a făcut o injecție în șold. Nu am simțit efectul anesteziei. Am văzut doar aspiratorul. A durat maximum două minute”, a declarat, pentru GDD, femeia în cauză.

Medicul nu a fost singur în timpul intervenției, acesta fiind ajutat de două asistente.

Mamă a doi copii, femeia și-a dat seama că ceva nu este în regulă și a apelat la serviciile unui alt medic.

Continuarea, în Gazetadedimineata.ro

Citește și: Elena Lasconi anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu și solicită sprijinul lui Nicolae Ciucă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
Gazeta de Dimineață
Gazeta de Dimineațăhttp://gddhd.ro
Platforma online gddhd.ro acoperă, echilibrat, zona mass-media din județul Hunedoara. Informațiile principale sunt din județul Huendoara, dar nu sunt excluse județele Alba, Gorj, Timiș care își regasesc deseori loc pe platforma. Platforma reprezintă un vehiciul informațional pentru toți cei care vor să-și facă o idee despre potențialul acestui județ al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related