VIDEO O persoană a murit și alte 21 sunt rănite după accidentul de la Pasajul Unirii. Un autocar cu turiști a intrat în limitatorul de înălțime

Data:

spot_img

O persoană a murit, iar alte 23 de persoane au fost rănite, dintre care una grav, vineri, după ce un autocar cu 46 de turiști greci a intrat în limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii din Capitală.

ISU precizează că 22 de adulți si 2 copii au fost transportați la spital.

Patru persoane rănite au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. S-a deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

YouTube video

Șoferul autocarului este tot grec. 22 de persoane fără probleme medicale au fost transportate la Hotel Parliament

„La acest moment, activitatea de cercetare la fața locului s-a încheiat, iar traficul rutier a fost reluat, circulația desfășurându-se sub îndrumarea polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere.

Totodată, facem precizarea că, în această situație s-a deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

O persoană a murit și alte 21 sunt rănite după accidentul de la Pasajul Unirii
O persoană a murit și alte 21 sunt rănite după accidentul de la Pasajul Unirii

Cu privire la semnalizarea rutieră din zona Pasajului Unirii, menționăm că Brigada Rutieră a Capitalei a solicitat Administrației Publice Locale, la scurt timp după redeschiderea Pasajului Unirii, suplimentarea semnalizării rutiere, în scopul preîntâmpinării producerii de evenimente rutiere.

Măsurile au fost implementate la sfârșitul lunii octombrie și au constat în instalarea unor console metalice flexibile, marcaje rutiere tip pictogramă cu semnificația „accesul interzis vehiculelor cu înălțimea mai mare de 3,5m”, a transmis Poliția.

Mai este un pacient intubat

„Din păcate a fost un accident destul de grav. Au fost mobilizate forțe de la serviciul de ambulanță, de la SMURD, poliție, jandarmerie. La acest moment numărul total e de 22 de persoane transportate la patru spitale.

Din păcate, pacientul care a fost în stop cardiac s-a încercat resuscuitarea lui, dar a fost declarat decedat. Mai avem un pacient întubat, tot la Floreasca, care e într-o stare critică”, spune șeful DSU, Raed Arafat. 

Persoana care a decedat este un bărbat care avea vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani. El a murit în drum spre spital. Persoana intubată este o femeie de aproximativ 30 de ani.

Citește și: Serie neagră de la redeschiderea Pasajului Unirii din București: 4 autocare, un tir și o camionetă, blocate

Autocarul a acroșat limitatorul de înălțime

„Astăzi, 23 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație la intrare în Pasajul Unirii, sensul de deplasare dinspre Bd. Tineretului către Piața Universității.

Din primele date, conducătorul unui autocar a acroșat poarta de gabarit a Pasajului Unirii. În urma evenimentului au fost rănite mai multe persoane. La acest moment, traficul rutier este restricționat în zona producerii accidentului de circulație”, transmite Brigada Rutieră.

O persoană a murit și alte 21 sunt rănite după accidentul de la Pasajul Unirii
O persoană a murit și alte 21 sunt rănite după accidentul de la Pasajul Unirii

Serie neagră la Pasajul Unirii

Pasajul Unirii, proaspăt reabilitat, este prea scund pentru autocare și tiruri, motiv pentru care au fost 2 incidente chiar din primele două zile de la reluarea circulației, în septembrie.

Primul incident cu un autocar a fost semnalat chiar de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a postat și o fotografie cu autovehiculul blocat într-una din porțile de protecție montate înainte de intrările în pasaj.

Un alt incident cu un autocar care nu trece de poarta de protecție a fost surprins de unul dintre foștii consilieri locali de la Sectorul 4, Dan Călina. Și acesta a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu un autocar care pare blocat într-una din porți.

Al treilea incident a avut loc pe 7 septembrie, când un tir a intrat cu totul în respectiva bară și a dărâmat-o.

Înainte de reabilitate, pasajul avea 3,60 de metri. După refacere, Primăria Sectorului 4 a pus un indicator cu noua înălțime, 3,50 metri. Diferența pierdută vine din asfaltare și din montarea pe plafon a unor elemente de iluminat și ventilație.

Pe 18 octombrie, o mașină a luat foc, tot în Pasajul Unirii din Capitală. Fără victime. Ulterior, în tot pasajul au fost montate stingătoare portabile, care pot fi folosite de șoferi la nevoie.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related