Dintr-o întâmplare am aflat că pe 17 septembrie va fi prezentată opera „La Cenerentola” de Gioachino Rossini la București. Era un motiv să văd despre ce ar putea fi vorba.
Opera „Cenușăreasa” este o comedie de o florescență muzicală infinită. Frumusețea e dată nu numai de luxurianta orchestrație, ci și de pirotehniile vocale pe care le propune. Tehnicile și calitățile vocale sunt foarte solicitate.
Evenimentul a poposit la noi prin Asociația culturală „Concetto Armonico” (Institutul Italian de Cultură din București), împreună cu Festivalul „Vicenza in Lirica”. Opera a fost prezentată în concert printr-un proiect care sprijină tinerii cântăreți de operă protagoniști ai operei rossiniene și promovează opera lirică italiană, declarată Patrimoniu Imaterial al Umanității. A fost o singură reprezentație. Din prezentarea Institutului am aflat că soliștii concertului au fost câștigători ai Concursului liric Tullio Serafin 2024, care au debutat în noua producție a Festivalului „Vicenza in Lirica” la Teatrul Olimpico din Vicenza, sub regia lui Bepi Morassi, scenografia, costumele și designul de lumini fiind realizate de Academia de Arte Frumoase din Veneția. La noi, orchestra și corul operei naționale au fost implicate, dirijor fiind Alessandro Vitiello.
Citește și: Procesul soților Nicolae și Elena Ceaușescu, trimis la CAB
Spectacolul a fost unul foarte plăcut, pe de-o parte datorită muzicii genialului Rossini, căruia nu-i vom fi niciodată în stare să-i mulțumim suficient, pe de altă parte tinerilor cântăreți, nu toți dotați specific pentru aceste roluri, dar cu destule calități să facă față unui nivel ridicat. Întregul grup a oferit momente deosebite și memorabile. Aș remarca pentru un plus de personalitate vocală pe Gianpiero Delle Grazie (Don Magnifico) și interpretele Clorinda și Tisbe, Sivia Porcellini și Elisabeta Ricci. Din libretul cântat aici a fost scos filozoful Alidoro. Surprinzător, și orchestra a sunat bine cu un dirijor care a controlat și inteligent a estompat defectele acesteia, în condițiile în care nu au avut mai mult de o zi de repetiții. Cântăreții veniți după montarea din Italia, au continuat și la București într-un semi-stage (fără costume). Ar fi fost păcat să nu aducă nimic din mișcarea realizată pentru spectacol, din mimica atât de strâns legată de operele maestrului.
Distribuția: Quan Zhou (Don Ramiro), Carlo Sgura (Dandini), Gianpiero Delle Grazie (Don Magnifico), Silvia Porcellini (Clorinda), Elisabetta Ricci (Tisbe), Giulia Aletto (Angelina).
Ce nu am înțeles!?
Oportunitatea ivită de prezența operei pe scena ONB ar fi trebuit anunțată cu surle și trâmbițe pentru iubitorii de operă. Dar totul s-a întâmplat într-o discreție demnă, mai degrabă, de o operațiune militară secretă.
După care a fost, ca întotdeauna, prețul stabilit la bilete, ca de eveniment. Prețuri puse mai degrabă pentru puterea de cumpărare a spectatorilor italieni. Pe fondul rămânerii cu biletele nevândute, s-a apelat la invitarea asociațiilor de pensionari. Un lucru foarte bun, în fond, altfel nu și-ar permite să meargă la operă. Dar sala, din păcate, a fost semigoală. Ori spectacolul merita mai mult de atât.
Al doilea semn de întrebare e legat de tipul colaborării. De ce nu s-a adus montarea cu totul? Avea și castingul gata făcut și ar fi putut intra pe afiș ca o nouă premieră. Și-așa de două stagiuni stăm doar cu câte una. Nu am văzut montarea, dar nu cred că poate fi sub ce avem noi. În plus, e marele avantaj al unei distribuții care cert are dicție și școală de Rossini.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
