O soluție la îndemână pentru a reduce prețurile la combustibil și poluarea nu e folosită în România

Data:

spot_img

Biocarburanții, o soluție pentru reducerea poluării generate de traficul rutier, există în România doar în amestecuri cu combustibilii clasici. Deși în Vest, pot fi cumpărați și separat, în țara noastră nu e posibil. În aceste condiții, biocarburanții românești sunt exportați.

Guvernul de la București nu face aproape nimic pentru ca România să se conformeze Pactului Verde European privind reducerea poluării cauzate de automobile.

Pactul Verde European reprezintă un set de iniţiative şi măsuri pe care toate statele membre UE s-au angajat să le pună treptat în practică, astfel ca, în anul 2050, Europa să devină un continent neutru din punct de vedere climatic, cu zero emisii de carbon. Pactul acesta e cel mai ambiţios şi mai costisitor proiect european, având alocat un buget uriaş.

Două dintre domeniile de acţiune, mobilitatea durabilă şi eliminarea poluării, presupun trecerea graduală, de la transportul bazat pe combustibili fosili la cel bazat pe combustibili ecologici, mai puţin poluanţi, şi în cele din urmă la electromobilitate.

(Şi) la acest capitol, România e la coada Europei. Majoritatea ţărilor europene au trecut la folosirea pe scară largă a carburanţilor ecologici (biocarburanţi), obţinuţi din resurse regenerabile, ca prim pas spre decarbonizare.

Citește și: Republica Moldova: o țară salvată de femei

Aşa că în ţările europene sunt utilizaţi pe scară largă gazul natural comprimat (GNC) şi bioetanolul (E85) ca substitut mai puţin poluant pentru benzină, respectiv biodieselul, ca înlocuitor al motorinei.

Stație care vinde biocarburanți, în Franța

„Compania nu comercializează separat biocarburanti”

În România, funcționează un Consiliu interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieței pentru combustibili alternativi, care ar trebui să „susțină și să coordoneze implementarea măsurilor pentru dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi în România”, după cum ne-a informat biroul de presă al Ministerului Energiei.

Cu toate acestea, aceşti carburanţi sunt necunoscuţi în România ca produs de sine stătător. Bioetanolul şi biodieselul lipsesc cu desăvârşire din oferta benzinarilor, iar GNC este vândut doar de câteva stații.

Am întrebat principalele lanţuri de benzinării care operează în România de ce nu oferă şi carburanţi ecologici, alternativi, la vânzare, însă, fie n-am primit niciun răspuns (cazurile Petrom, OMV sau MOL), fie am primit răspunsuri mai degrabă politicoase, dar puțin lămuritoare. 

„Compania nu comercializează separat biocarburanți”, ne-a transmis Bogdan Urzică, din partea Rompetrol. Reprezentantul lanțului Socar, Ionela Caizer, a comunicat PressHUB că „biocarburanţii ( biodiesel, bioethanol) nu se comercializează en detail ca atare prin benzinării, în conformitate cu normele standard de produs şi specificaţiile de comercializare carburanţi în vigoare la această dată în România”.

Răspunsul vine în contextul în care există, de fapt, o lege care definește clar care sunt biocarburanţii. Cadru legislativ există. Voinţa lipseşte.

Citește și: CJUE a respins obiecțiile Ungariei și Poloniei împotriva condiționării fondurilor europene de respectarea statului de drept

Dacia produce maşini care merg cu biocarburant, dar numai pentru export

Producătorul de automobile numărul 1 din ţară, Dacia, fabrică maşini care funcţionează cu GNC sau cu bioetanol încă din anul 2009. Le vinde, însă, numai la export, tocnmai pentru că la noi lipsesc aceşti carburanţi.

Lipsesc deși se produc în România nu doar autovehicule care l-ar putea folosi, dar și biocarburanţi. E cazul firmei bihorene Respiră Verde SRL, care colectează uleiuri alimentare uzate prin intermediul marilor lanţuri de magazine, îl filtrează, îl decantează şi-l vinde la export în Vestul Europei. 

„… Cantitățile de ulei recuperate în cadrul magazinelor noastre sunt ridicate de către Respiră Verde SRL și transportate la punctul de lucru al companiei, unde uleiul este condiționat printr-o serie de procese de încălzire, decantare și filtrare, iar ulterior, transportat către valorificatorii finali, companii din spațiul UE, în vederea producerii de biocombustibili”, informa, în 2019, biroul de presă al Auchan România. Între timp, lucrurile nu s-au schimbat.

Dacia vinde vehicule care merg cu bioetanol, dar numai la export

Utilizarea de biodiesel nu e încurajată

Pe de altă parte, stimulente legislative pentru utilizarea biocarburanţilor, în vederea reducerii poluării Nu există în legislaţia românească, deşi, statele vest-europene practică pe scară largă stimularea folosirii acestor combustibili, prin tot felul de reduceri de taxe şi de impozite.

Singurul lucru pe care statul român îl face, pentru reducerea poluării produse de traficul rutier (responsabil pentru circa 25-30% din poluare totatlă, potrivit mai multor studii) este încurajarea electromobilităţii, prin programul Rabla Plus. 

E însă puţin, mult prea puţin, în condiţiile în care există mai multe proceduri de infringement pe mediu deschise la adresa României, iar atingerea obiectivelor intermediare prevăzute în Pactul Verde European (emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 în comparație cu nivelurile din 1990) pare iluzorie.

spot_imgspot_img
Sorin Simion
Sorin Simion
A debutat în 1990 la ziarul România Liberă şi de peste 28 de ani lucrează în presă scrisă: ziarele Adevărul şi Gardianul, dar şi pentru publicaţii locale din judeţele Argeş, Mureş şi Harghita. Din 1998 colaborează cu o revistă cu profil social şi cultural din Goteborg, Suedia, iar din toamna lui 2018 este co-fondator al site-ului de ştiri locale www.argesulonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...