Șefă de promoție la Sorbona, Anca Maria Nechita este absolventă a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. A absolvit Bacalaureatul în 2020 cu nota 10 și a ajuns șefă de promoție la Facultatea de Drept din cadrul Universității Paris 1 Pantheon-Sorbona în 2023.
Anca a vorbit pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR, despre cum a fost experiența ei la studii, în Franța, ce părere are despre facultățile din România și sistemul de învățământ și ce sacrificii a făcut în viața personală pentru performanța din facultate.
Deși unii ar contrazice-o, Anca spune că este convinsă că facultățile din România sunt bune și pregătesc elevii serios.
Însă o diferență majoră între sistemul universitar românesc și cel din Franța, în privința Dreptului spre exemplu, este că în timp ce aici ne concentrăm pe partea teoretică și „învățatul pe de rost”, studenții din Franța nu se concentrează pe memoratul articolelor din codurile civil și penal, pe care le pot accesa la un click distanță, ci pe aprofundarea cazurilor, a informației și pe reflectare și gândire proprie asupra spețelor.
Nu e de mirare că Anca a decis să se stabilească în Franța, plan de care este mult mai sigură acum, față de cum era la începutul studiilor universitare, când ezita. Tânăra a ales și domeniul în care se va specializa: dreptul afacerilor.
Citește și: DrugTest-ul, la Brăila: peste 50% din rezultatele POZITIVE au picat la IML
„Este greu să fii tu însăți în altă limbă”
Unul dintre motivele din cauza cărora Anca nu vrea să se întoarcă în România este perioada de studii și stagii îndelungată care ar aștepta-o după facultate și abia după care ar putea profesa ca avocat în funcție ”plină”. De ce s-ar întoarce, totuși?
Din curiozitate profesională, pentru a compara modurile de funcționare ale cabinetelor de avocatură de-aici comparativ cu cele din Franța.
Ce a marcat-o pe Anca atunci când a ajuns în Franța a fost că atunci când vorbea în franceză se simțea „altă persoană”: „Este greu să fii tu însăți în altă limbă”, spune zâmbind și dând exemplu nuanțele, expresiile sau unele detalii care nu pot fi exprimate uneori în totalitate sau redate fidel într-o limbă străină comparativ cu cea natală.
Pentru a atinge performanța de a ieși șefă de promoție, Anca a renunțat inițial la ieșirile frecvente în oraș și la vacanțe, apoi la alte activități de divertisment pentru a avea siguranța că studiază suficient.
Totuși, cu timpul, spune că a reușit să se obișnuiască cu volumul de studiu și și-a echilibrat viața de student cu cea de tânăr care are nevoie de timp liber și viață socială.
Continuare în G4Media!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: arhivă personală)
„… ne concentram pe partea teoretica…”___–-___aici are dreptate, asta a fost cam dintotdeauna problema invatamantului romanesc, „toceala”, memorarea cat mai inalta(care da impresia de rezultate bune, inainte de a fi atinse!), in schimb laboratoarele(baza materiala), era ” sublima…”, de unde si marele handicap in descoperiri, inventii si inovatii, la fel si „in productie”, lipsa inimaginabila a mijloacelor moderne, adica aparatura, echipamente, etc., de unde -si azi- Romania tot importa si sub acest aspect, de multe ori chiar fara sens, respectivele echipamente stand in ambalaj ani de zile, nefiind si personal calificat, sa le foloseasca…Altfel, este gresita, desi generic vorbind, are dreptate si cand spune ca ” poti face treaba si in Romania”, este clar ca este o propagandista a sistemului, ea insasi a decis sa ramana in Franta, stiind ca in Romania ( cum ea insasi spune) este ” prea mult zgomot, pentru nimic” adica tot soiul de piedici, tocmai pentru a te determina sa dai spagi, pentru a ajunge undeva, etc. practic sistemul este incalecat de talibanii existente oriunde in Romania, unde -se stie- nu se misca nimic decat la vointa lor…
În România se face tot posibilul ca elevii sa ajungă sa urască școala.
Doar prostii ignora scoala si din aia tineretul din romania da exemplare suficiente..Si in ,,vremea noastra” nici 10% nu invatau cu olacere..Era mult mai usor sa te doara in cur si cot mi ales daca aveai ,,sprijin”social .Putini cei ce ajungeau invatand altii atunci tot putini aia cu pile…Restul Dumnezeu cu mila.Umplutura care trecea prin viata fara mari performante…Sistemul mergea din inertie.
In România, multă laudă, mulțumire de sine, minciună, lipsuri materiale și spirituale peste tot , posturi în toate domeniile de activitate, ocupate și conduse de iresponsabili, semi inculți , incapabili, beizadele, nepoți, veri, cumetrii, mafioți, neisprăviți, golani, curve, mante, vagabonźi, proxeneți, impostori, analfabeți si semianalfabeți , șarlatani , derbedei, plagiatori, mincinoși, hoți, criminali, haimanale…..etc, etc !!!
In România, multă laudă, mulțumire de sine, minciună, lipsuri materiale și spirituale peste tot , posturi în toate domeniile de activitate, ocupate și conduse de iresponsabili, semi inculți , incapabili, beizadele, nepoți, veri, cumetrii, mafioți, traficanți , drogați , bețivani, neisprăviți, golani, curve, mante, vagabonźi, proxeneți, impostori, analfabeți si semianalfabeți , șarlatani , derbedei, plagiatori, mincinoși, hoți, criminali, haimanale…..etc, etc !!!
Toți profesorii universitari au veri, unchi mătuși, nepoți și trebuie să trăiască și ei, săracii. Când performanța, determinarea, curajul, pofta de muncă, genialitatea, vor prima, atunci progresul va irumpe în România, că talent este cu tona. Ce dacă nu avem atâtea premii bobel, că noi stim cum se dau: unul fave lucrul altul ia roadele, și asta în toată lumea, nu numai la noi. Felicit din inimă tânăra absolventă pentru rezultat și îi doresc mult curaj pentru mai departe. Să nu te lași până dincolo de doctorat, citesc în poza ta asta. Nu contează ce am fost, numai ceea ce vom fi
Vrem nu vrem ,există acea nostalgia la noi : țara mea;și primești răspunsul la maturitate după ce termini când „n ai om”,cunoscătorii știu de ce!
Poate ,poate oare ne om schimba ca neam și să credem și noi în noi mai mult în viitor! Eu personal, dacă nu are papa o afacere sau nu e o relație țeapană ( eu o privesc acum in prezent) toți amicii capacități au plecat de mult de aici ( nu I au în calcul persoana ei ca aici vb de alceva).
Ne place.,nu ne place asta I realitatea!
Niciodată țările sau teritoriile părăsite de populația băștinașă , din varii motive ( economice, soclale etc.)nu vor rămâne neocupate de alții. De acest lucru să fiți convinși. Pentru cei plecați va fi o loterie, pentru cei nou veniți va fi o oportunitate nesperată și România are de toate: climă bună, pământ roditor, relief variat, resurse naturale. Cum să nu vrei să te stabilești în asemenea țară?