Se bucură mulți de ”victoria” alianței PNL și USR PLUS, care s-au înțeles să continue coaliția. Ar fi fost decizia rațională, cred nu puțini. Așa e? Sau e mai degrabă o zdrobitoare înfrângere comună?

În condițiile pandemiei și ale ascensiunii extremiștilor care au intrat acum câteva luni în parlament, mulți cred, nu fără temei, că aruncarea în aer a coaliției guvernamentale românești ar fi fost o decizie iresponsabilă. Ca atare, nu puțini se bucură de presupusa victorie a rațiunii, constând din perpetuarea coaliției, în ciuda eșecului tentativei USR PLUS de a obține pasul în spate al necugetatului Florin Cîțu, ori reinserția în guvern a lui Vlad Voiculescu, cel abuziv demis, la presiunea masivelor manipulări din presă și mediul politic, din funcția de ministru al sănătății. 

O bucurie prematură?

La urma urmei, coaliția, își spun mulți adepți ai democrației liberale și ai statului de drept, iar spusa lor este din nou, până la un punct, justificată, face mai mult decât destinul politic al unui individ, fie el și un reformist ca Voiculescu. Dar nu le e prematură euforia?
Au oare dreptate să se bucure, indiferent de costurile și de condițiile în care s-a obținut perpetuarea coaliției guvernamentale românești, indiferent de prețul salvgardării ei?

Răspunsul corect la această întrebare e negativ, relevă orice analiză, fie și sumară, a chestiunii, efectuată de ziariști ori politologi, familiari cu arcurile guvernamentale pe care le-au urmărit, timp de decenii, în țări conduse exclusiv de coaliții, cum sunt Germania, sau Israelul. 

În aceste țări, maniera în care partenerii unei coaliții se comportă unii cu alții e decisivă. Nicio alianță nu rezistă unor decizii unilaterale majore, prost sau deloc motivate, de demitere a unui ministru aparținând partenerilor politici, cum a fost eliminarea din executiv a lui Vlad Voiculescu. Iar în cauză nu e orientarea ideologică, de stânga, centru sau de dreapta, reformistă, sau nereformistă a demnitarilor în chestiune. În cauză sunt, esențialmente, principiile și imaginea proiectată de partidele reprezentate de ei.

Impactul imaginii și exemplul nemțesc

La capitolul imagine e simplu și se știe: gâlcevile nejustificate, chiar și în democrație, dau rău. Uneori chiar dezastruos. În Germania, într-o epocă de răsturnări de amploare și de crepuscul politic, conflictul pentru putere dintre creștin-democrați și creștin-sociali a provocat o cădere de dimensiuni fără precedent a simpatiei pentru conservatori.  

Litigiul dintre cetățenii de orientare progresist-etatistă, reprezentați de șeful CSU Markus Söder și restul liberal și conservator al creștin-democrației, al cărui exponent a devenit mai nou Armin Laschet, a iscat un asemenea declin de popularitate, încât sondajele indică pentru prima dată în istoria recentă posibilitatea edificării unei alianțe guvernamentale federale fără CDU sau SPD. Tot pentru prima dată, un partid afișând idei radicale, de stânga, ca al ecologiștilor, a ajuns în Germania, potrivit acelorași sondaje, mai popular decât Uniunea Creștin-Democrată. 

La această degradare au contribuit desigur, mult, și ultimii 16 ani de guvernare Merkel, prin abandon, de către CDU, al valorilor, principiilor și pozițiilor conservatoare, de centru-dreapta, în favoarea ecologismului și a unui progresism inițial simpatic, dar resimțit mai nou drept fals, nepatriotic, ipocrit și liberticid, de natură să întărească extremele politice.

Din unghiul alegătorilor se pune, mai mereu, o întrebare: dacă poate fi ales originalul, de ce să se opteze pentru un partid cameleonic, colorându-se, în absența valorilor și principiilor proprii, după cum bate vântul părerologic în societate, spre a copia alte formațiuni și ideologii?

Căciulirea USR și aparentul triumf al PNL

Problema principiilor și percepției partidului și ale liderilor săi se pune acut și Uniunii Salvați România PLUS. Care a dezavuat, implicit, în mod jenant, declarațiile propriilor săi conducători. Ajunși la putere pe baza dorinței de justiție a multor români, șefii USR PLUS reliefaseră caracterul intenabil al unei coaliții în care se demit nedrept, fără consultare și motiv, demnitarii din partidul aliat, precum și consecutiva necesitate, stringentă, ca autorul crizei, necugetatul premier Cîțu, să facă un pas în spate. 

Principalul partid guvernamental a respins această revendicare de bun simț și le-a dat partenerilor cu tifla. A acceptat, rizibil, doar un caraghios bilețel statuând bune intenții de viitor, privind un comportament mai rezonabil în alianță. Bune intenții altfel elementare. Care trebuie notate la fel de puțin cum trebuie consemnată hotărârea de a respecta regulile Decalogului, de a nu fura, de a nu ucide și de a nu depune mărturie falsă. 

N-am văzut în lume țară civilizată condusă de coaliții guvernamentale, în care să fie nevoie ca aliații ce le alcătuiesc să consemneze în scris necesitatea adoptării în comun a hotărârilor, sau, ce bătaie de joc, făgăduiala abținerii de la înjurături mutuale și a consultării reciproce înaintea demiterii de către premier a deținătorilor de portofolii ministeriale. 

Peste tot în lume e cel mai normal lucru cu putință, ca un premier să nu demită niciodată un ministru al partidului aliat fără să se înțeleagă în prealabil cu mai-marii formațiunii respective și fără acceptul lor explicit și categoric. Și nicăieri, pe glob, nu s-a pomenit în vreo țară civilizată, democratică, să fie demis un ministru fără să existe vinovății reale sau palpabile, motivate și argumentate clar, pentru renunțarea la serviciile sale. 

Prin urmare, PNL a învins în disputa intraguvernamentală. S-a impus. A triumfat. Dar de-adevărat? Și cât îi valorează oare poate părelnica victorie?

Efectele căderii useriste

În ecou la derizoriul oferit de PNL, liderii USR PLUS au cedat în fața formațiunii președintelui Iohannis și a komentariatului anti-voiculescian pe toată linia, rușinos, în ciuda declarațiilor de principialitate și fermitate și a angajamentelor unor Barna și Cioloș. 

De ce au făcut-o? Din populism. De teamă. Din lașitate. Ca să nu li se reproșeze, în incendiara atmosferă generată de mass-media controlată de oligarhie, o atitudine presupus ”iresponsabilă”, de părăsire la greu a țării și a guvernării. Ca și cum USR PLUS ar fi generat criza politică a ultimelor șapte zile, iar nu partidul slabului și impulsivului premier, care vrea neapărat să proiecteze imaginea unui lider dotat cu autoritate. Or, dacă ar fi fost, ca premier, nu poltron, ci ”bărbat”, în piept s-ar fi luat cu Raed Arafat, net mai vinovat pentru varii probleme din domeniul sănătății, decât ministrul demis. 

Această evidență e natural ca, până la urmă, să se impună, oricât s-ar manipula percepția generală prin mass-media. Da, aruncarea în aer a coaliției ar fi fost un act iresponsabil. Dar l-a comis PNL. USR doar l-ar fi consfințit. PNL, prin urmare, nu va profita. Izbânda sa e a la Pirus. Se va dovedi părelnică.  

Ce efecte va avea asupra partenerilor de coaliție ai PNL decizia USR PLUS de a-și vârî coada între picioare? Cred oare liderii care au cedat fără vreo compensație, că îngenuncherea lor lașă nu le va afecta din greu imaginea proprie și popularitatea partidului lor? Să nu știe ei că USR PLUS a fost ales de votanți tocmai pentru reformism și principialitate în apărarea justiției și a valorilor statului de drept, iar nu pentru adoptarea poziției echer în fața oligarhiei cleptocrate detestându-l pe Vlad Voiculescu? Dacă așa ar crede, s-ar amăgi rău. 

Nota de plată va veni la urne. Și piperată va fi dacă, așa cum e probabil, electoratul USR PLUS va înțelege în final că, în cauză n-au fost aici doar ministrul demis, un demnitar sau altul, drepturile și viitorul lui politic, ori viitorul coaliției, ci cauza drepturilor, reformei și a transparenței actului de guvernare în genere. Odată lămuriți, vor fi teribil de deziluzionați. În reacție, fie nu se vor mai prezenta la vot, fie vor opta, în protest, pentru partide extremiste.

Ca atare, înfrângerea nu-i va privi numai pe liberali și pe useriști, pe Dan Barna sau pe Dacian Cioloș, cei sfătuiți aproape la fel de rău ca dezastruos îndrumatul președinte al țării. Va afecta întreaga suflare democratică românească. Va fi o biruință comună a mafiei, a oligarhiei și a cleptocrației. Și o istorică zdrobire a aspirației modernizării și democratizării statului român.

Articolul a fost publicat mai întâi pe DW

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.