Spectacolul Teatrului Național I. L. Caragiale din București „Evadarea tăcută”, regizat și interpretat de actrița Oana Pellea, va avea o reprezentație la Shaw Theatre din Londra, pe 12 martie 2025.
După succesul răsunător din septembrie, de la Luxemburg, acolo unde a avut două reprezentații cu casa închisă la Théâtre des Capucins, și după ce a deschis Festivalul Internațional de Teatru „Interferențe” de la Cluj-Napoca, la finalul anului trecut, „Evadarea tăcută” va avea o întâlnire în premieră cu publicul londonez.
Adaptat și regizat de actrița Oana Pellea, după cartea Lenei Constante, spectacolul „Evadarea tăcută” a avut premiera în noiembrie 2023, la Sala Atelier a Teatrului Național din București și s-a bucurat de un succes impresionant, jucându-se de atunci cu casa închisă.
Este o poveste despre supraviețuire, libertate interioară și rezistența în fața opresiunii, bazată pe experiențele dramatice trăite de artista plastică, scriitoarea și etnografa Lena Constante în perioada închisorilor comuniste.

Oana Pellea, printr-o interpretare profundă și sensibilă, aduce la viață vocea Lenei Constante, transmițând emoțiile și suferințele unei femei care și-a găsit puterea de a rezista prin artă și introspecție. „Evadarea tăcută” nu este doar un spectacol de teatru, ci o mărturie vie a rezilienței umane și a forței spiritului.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, cu supratitrare în limba engleză.
Evenimentul face parte din programul României la Târgul de Carte de la Londra și este susținut de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, cu sprijinul Ambasadei României, Kibo Productions, Shaw Theatre. Parteneri media ai evenimentului: Poveşti spuse-n româneşte şi Rostalgy.
Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul shaw-theatre.com.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Florin Ghioca