Obligativitatea certificatului verde pentru unii angajați, dezbătută astăzi în Senat. PNL și USR susțin, PSD și AUR sunt împotrivă

Data:

spot_img

Proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde COVID pentru personalul medical, dar și în cazul instituțiilor publice, inclusiv Parlamentul, și în clădirile de birouri intră miercuri la votul Senatului, care este prima cameră sesizată.
Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a propus scoaterea de pe ordinea de zi și retrimiterea la comisii a proiectului de lege, însă propunerea a fost respinsă.

13:48 Dezbaterile pe proiectul de lege s-au încheiat. Anca Dragu dă cuvântul final președinților comisiilor. Proiectul de lege urmează să intre la vot final.

Streinu Cercel:

  • În contextul în care vom vota această lege trebuie să ne gândim la consecințe.
  • Nu e fractură de logică să venim cu astfel de proiect, în plină epidemie? Ne-a luat Dumnezeu mințile?

Iulia Scântei:

  • Nu e despre noi astăzi, este de cum să trecem mai mulți în picioare, să ajungem la finalul pandemiei.

13:41 Rodica Boancă (AUR)

  • Se naște următoarea dilemă: UE nu a emis nicio directivă prin care să se impună certificatul verde de vaccinare în interiorul statului ca o măsură de coerciție a celor care nu se supun măsurilor aberante.
  • Nevinovații sunt trași la răspundere pentru că pun întrebări.
  • Este un atentat la siguranță națională.
  • Nu ați făcut nicio dezbatere cu medici.
  • Nu am văzut medicamente în spitale, reparații la sistemului de electricitate.
  • Vă răzbunați pe români, karma va funcționa si ea.

13:37 Daniel Fenechiu (PNL):

  • Poate pentru prima dată am dat exemplu, am început cu Camera Deputaților, cu Senatul, cu demnitarii.
  • Cu cât crește ritmul vaccinării se eliberează secțiile ATI, vor avea acces în spitale bolnavii de cancer.
  • Când vor dispărea manipulările ordinare veți vedea ce benefică a fost această măsură.

13:34 Florian Bodog (PSD):

  • Comisiile de sănătate au impus obligativitatea certificatului verde pentru toți angajații din instituțiile statului.
  • Guvernanții de dreapta abuzează de certificatul verde.
  • Cât nu izolăm focarul, nu rezolvăm problema.
  • Românii mor în spitale, pentru că miniștrii USR nu au cumpărat medicamente.

13:29 Titus Corlățean (PSD):

  • Trecem prea rapid peste sensibilitățile, fricile și întrebările cetățenilor.
  • De ce guvernanții nu oferă alternative celor care au obiecții de conștiință.
  • Când vii și propui scoaterea din sistemului medical și instituții ale statului mii de oameni, esti în colaps.
  • Există posibilitatea de a găsi formule.
  • Nu pot să înțeleg de ce impune obligativitatea de a-și suporta testele. Avem bani de la UE, dar s-a refuzat accesul la ei.
  • Azi noapte mi-a scris o femeie care are 4 copii, cancer, care spune nu pot să fac acest vaccin, nu am bani sa fac test, nu-mi mai rămâne decât să mor.
  • Legea e neconstituțională.

13:21 Diana Șoșoacă:

  • Art 53 din Constituție menționează că o astfel de lege nu poate fi votată.
  • Suntem asaltați de mesaje. Trei telefoane am, nu mai am loc în ele.
  • Nimeni nu vă va mai vota.
  • Ați întors România în epoca hitleristă. Numai evreii mai erau obligați să prezinte un act să intre la alimentară.

Anca Dragu i-a tăiat microfonul Dianei Șoșoacă.
13:17 Simona Spătaru (USR):

  • Nu e momentul să fim divizați. Noi facem aici circ?
  • Măsurile propuse sunt simple și eficiente. Nu încalcă drepturile românilor.
  • USR va vota acest proiect.

13:13 Claudiu Târziu (AUR):

  • Nu vă scund că sunt într-o stare de surescitare văzând în ce hal a ajuns Parlamentul să voteze împotriva poporului.
  • Ascultați vocea poporului. Primesc mii de mesaje să nu votăm aceste certificate.
  • Nu e ceva simplu, nu am trecut prin ce trecem azi, de aceea trebuie să fim precauți.
  • Vă conjur să votați împotriva acestui certificat verde.
  • Reglementările de azi sunt expresia unui stalinism feroce.
  • Încercăm să ne întoarcem în dictatură?
  • Cum să normalizăm aberația?
  • Toată această lege de la un cap la altul este abominabilă.
  • Dacă veți vota această lege veți declanșa o criză socială cu potențial exploziv.
  • Certificatul verde este pentru obligativitatea la vaccinare. Nu e vaccin, e un tratament.
  • Mor oameni vaccinați, atenție cum votați.

13:11 Gheorghe Carp (PNL):

  • Dacă OMS, state mai dezvoltate au hotărât că asta e o metodă să scădem rata infectării, nu văd de ce am avea altă poziție.
  • Sunt de acord cu testare cât mai mare, dar cred că în momentul de față vaccinarea e cea mai importantă.

13:07 Adrian Streinu Cercel (PSD):

  • Sunt de acord că trebuie luat anumite măsuri, dar în privința acestei legi este greșită conceptual. Persoanele vaccinate și nevaccinate se pot infecta.
  • Noi avem 60% din persoanele infectate, au făcut o infecție asimptomatice, dar nu pot avea certificat verde.
  • Generăm discriminare prin vaccinare.
  • Toată vara nu s-a făcut niciun demers ca spitalele să fie pregătite, nu s-a făcut nicio achiziție de medicamente.
  • PSD va vota împotriva acestui proiect de lege.

13:03 Secretar de stat Vass Levente (Ministerul Sănătății):

  • Ministerul Sănătății susține adoptarea acestei legi. În perioada doamnei Mihăilă s-au purtat discuții pentru adoptarea acestor măsuri în plenul Parlamentului.
  • După problemele politice, noul ministru interimar a vrut să facă aceste modificări prin OUG, dar guvernul a picat.
  • Considerăm că adoptarea acestei legi este foarte importantă.

13.00 Iuliana Scântei (PNL):

  • Potrivitregulamentului nu e o modalitate consacrată privind supunerea la vot a amendamentelor.

12. 58 Lucian Romașcanu(PSD):

  • Raportul este semnat de cineva cu bară la președinte. raportul trebuie semnat de președinte.
  • Ne-a venit la vot un raport cu amendamente. Amendamentele nu au fost votate. E o ilegalitate.
  • Avem probabil căi de atac la adresa acestui abuz. Legea în parte e necesară, în parte e abuzivă.

Citiți articolul integral pa HotNews.ro

Citiți și:

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat noile restricții în pandemie, după ședința de Guvern: Accesul în toate zonele, cu excepția farmaciilor și magazinelor alimentare, se va face cu certificat verde

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related