Observ că se poartă bilanțurile triumfaliste privind politica externă a României în anul războiului 2022. Iată care este opinia mea pe această temă, bazându-mă pe discuții și contacte directe cu diplomați români și ucraineni, cu ofițeri din structurile de informații române, cu societatea civilă ucraineană și pe o vizită la Kiev, pe care am făcut-o cu câteva luni înaintea izbucnirii războiului.
1. România înghețase relațiile cu Ucraina înaintea războiului, mergând pe cartea facțiunii naționaliste privind drepturile minorității românești în Ucraina. În timp ce Ucraina lăsa repetat mesaje politice clare că dorește să rezolve problema minorității românești (până la un punct validă, dar mult exagerată în importanță de către facțiunea naționalistă, ținând cont de contextul geopolitic), România blocase relațiile economice, anulase zborul direct București-Kiev și mergea în tandem cu Ungaria pe tema minorităților oprimate de către regimul Zelenski.
La începutul anului 2022, România a reprezentat o anomalie: se legitima anti Rusia, dar era în același timp și anti Ucraina. Or ce te apropia sau îndepărta de ceea ce este numit Occident era exact susținerea pentru regimul Zelenski.
Faptul că România păstra acest resentiment anti Ucraina a făcut ca în primele două luni de război să fie ezitantă sau să reacționeze cu întârziere, prin comparație cu alte state europene care s-au mișcat mult mai bine în mesajele și ajutorul dat Ucrainei.
După câteva luni, România și-a îmbunătățit poziția pro Ucraina, inclusiv prin încălzirea relațiilor diplomatice cu regimul Zelenski. A reușit să iasă din această capcană naționalistă care ar fi aruncat-o direct în brațele propagandistice ale Rusiei.
Citește și: De ce am plecat? Nu pe tine sunt supărată, România!
2. Din punct de vedere al relației cu NATO, România nu reușește să își depășească complexul de inferioritate al unui stat mic, cu armată slab echipată, genul definit pe scena internațională drept state security seeker. În mesajul central, România mulțumește submisiv că face parte din organizație, că se află sub protecția Articolului 5, dar nu face nimic pentru a-și consolida poziția sau pentru ajuta cu adevărat Nato.
A impulsionat cumva Guvernul României terminarea autostrăzilor care ar facilita accesul militar european spre Marea Neagră?
Cât de echipată sau neechipată militar este România?
De ce nu gândește Guvernul României o strategie de lobby pentru Congresul american, astfel încât congresmenii americani să fie convinși să voteze acea strategie SUA pentru Marea Neagră, în baza căreia România ar avea și mai mult de câștigat? Nu zic că este ceva ușor, dar măcar să arate că încearcă.
De ce nu există flotă NATO la Marea Neagră, cu atât mai mult cu cât Marea Neagră a devenit punct strategic pentru NATO?
3. Din punct de vedere al rezilienței, România a dezvoltat o interpretare originală a acestui concept: nu poți face reziliență fără a încuraja și statul de drept, deci lupta împotriva corupției. Corupția rămâne în continuare principala vulnerabilitate. A devenit deja obositoare această cioară vopsită a multor politicieni de la guvernare care au mulți scheleți în dulap, dar care cred că își câștigă imunitatea explicând cât de mult detestă ei regimul lui Putin.
O altă meteahnă: expui propaganda rusă, fără să arăți cu degetul cine o produce în România, ca nu cumva să deranjezi politic pe nimeni.
Politica externă a României este considerată vaca sacră pe care nu ai voie să o critici. Asta e o moștenire comunistă. Dacă cumva introduci o notă critică, ești scos de pe lista jurnaliștilor care participa la informale cu ministrul Aurescu, cu cei din Guvernul Ciucă etc
Nu ți se spune explicit, dar este chiar simplu să depistezi motivele.
Doar cei care publică articole laudative privind deciziile de politică externă sunt promovați în mainstream, primesc invitații pentru a cunoaște diverși diplomați străini, primesc invitații pentru delegații, invitații în dezbateri organizate de Comisia Europeană etc etc.
Nu știu cum s-o spun mai diplomatic, dar tipul asta de servilism demonstrează că metehnele Estului încă persistă.
Eu n-am văzut ca în America, Departamentul de Stat și Casa Albă să elimine de pe listă jurnaliștii care exprimă liber ce gândesc.
Citește și: GALERIE FOTO | Țara frumoasă. Imagini care te vor face să te reîndrăgostești de România
Odele nu ajută la nimeni, doar poate să ne mințim pe noi că suntem perfecți, ceea ce nici pe departe nu este așa.
Altfel, la fel ca anii trecuți, România a ținut direcția corectă cea euro-atlantică, statuată de altfel și în Constituție, dar mai avem până să ne atingem potențialul maxim.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
