Oficialii de la Kremlin susțin că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina

Data:

Negociatorul rus Vladimir Medinski a declarat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina şi a dat asigurări că acestea au fost suspendate din cauza Kievului, relatează duminică AFP, potrivit Agerpres.

”Suntem gata să continuăm dialogul”, a afirmat Vladimir Medinski, consilier al Kremlinului responsabil cu negocierile cu Kievul, într-un interviu acordat televiziunii din Belarus.

”Îngheţarea discuţiilor a fost în întregime o iniţiativă a Ucrainei”, a adăugat el, apreciind că ”mingea este în terenul lor”.”Rusia nu a refuzat niciodată negocierile”, a precizat negociatorul rus.

Negocierile au avut loc după ce forţele ruse au intrat în Ucraina pe 24 februarie şi nu au reuşit să cucerească rapid capitala.

Miniştrii de externe rus şi ucrainean s-au întâlnit în martie în Turcia, apoi delegaţiile s-au întâlnit la Istanbul, dar fără succes.

Negociatorul ucrainean Mykhaylo Podolyak a declarat marţi că discuţiile au fost ”suspendate”, în timp ce Rusia şi-a reorientat şi relansat ”operaţiunea specială” în estul Ucrainei.

Citește și: Fostul șef al Poliției Locale Oradea, tratat cu indulgență de judecători: Fosta soție, pe care a încercat s-o omoare, „manifestă o tendinţă de exagerare”

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Ce se întâmplă de fapt în nordul Kosovo și de ce contează pentru toată regiunea?

Războaiele de secesiune din fosta Iugoslavie – primul mare...

Polonia riscă să piardă aproape 44 de miliarde de euro: președintele Nawrocki se opune prin veto creditului SAFE

Președintele naționalist al Poloniei, Karol Nawrocki (foto), a blocat...

Incident în Irak: patru membri ai echipajului unui avion american de realimentare au murit

Comandamentul Central al Forțelor Americane a confirmat vineri că...