ONU – vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina. Rusia a votat contra

Data:

spot_img

Organizația Națiunilor Unite a acordat un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina și a cerut retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină, într-o nouă expresie a indignării produse la nivel global de agresiunea rusească.

Rezoluția a fost votată în cadrul unei sesiuni de urgență a ONU, scrie The Guardian.

Dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Țările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.

Rezoluția, care a fost inițiată de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”. Ea cere, de asemenea, ca Rusia să „înceteze imediat folosirea forței împotriva Ucrainei și să retragă imediat, complet și necondițiat toate forțele militare” din Ucraina.

Rezoluția nu are consecințe legale, însă ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește agresiunea rusească și va întări presiunile pe Moscova și aliatul acesteia, Belarus.

Este pentru prima în ultimii 40 de ani când Consiliul de Securitate a trimis dezbaterea unei crize în Adunarea Generală a organizației și a 11-a sesiune de urgență a acestuia din 1950 și până acum.

Adunarea Generală a fost convocată ca urmare a faptului că „Consiliul de Securitate, ca urmare a lipsei de unanimitate a membrilor permanenți, a eșuat în a-și exercita principala atribuție de a acționa adecvat pentru menținerea păcii și securității la nivel internațional”.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă balistică cu rază medie

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, într-o alocuțiune...

Fundația lui Mihai Neșu primește, în premieră, susținere financiară de la CJ Bihor | Bihoreanul

Consilierii județeni din Bihor au aprobat acordarea unei alocații...

12 persoane reţinute în dosarul documentelor de identitate falsificate | Monitorul de Botoșani

Dosarul documentelor de identitate falsificate. 17 persoane sunt investigate...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant

Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a...