„Îmbinăm socialul cu cei mai norocoși”, în realitate, numai cu norocoșii. Venind din partea unui ministru al culturii, încerci să speri că plasticitatea formei a luat-o înaintea raționalului. Dar există semne și la alții care au dovedit că așa este.
Autor: Dana Cristescu
Într-un articol anterior, semnalam că prețul unui bilet la opera națională București (scriu intenționat fără majuscule) depășea valoarea unei facturi gaze/electricitate, uneori, chiar adunate. Plus, obligativitatea de a cumpăra câte 2 bilete sau chiar o lojă întreagă etc.
Era un articol scris în solidar cu contribuabilul român care finanțează această, și altele, instituție, dar mai ales cu melomanul (dublu finanțator, cumpără și bilet) care de ani de zile calcă pragul operei pentru, din când în când, puțin frumos. Și, chiar pentru ONB, arătam în același material, care, pentru o scurtă perioadă, a cunoscut și strălucirea.
„Am depășit 20 de ani de mers la ONB, au fost numeroase situații sub diverse conduceri, dar niciodată ca acum. Lipsa de comunicare și restricționarea accesului prin costuri extrem de ridicate sau lipsa biletelor îmi provoacă o mare tristețe”. Declarația unei doamne după 20 de ani!!
În legea privind instituțiile publice și de spectacole, scrie așa: Instituțiile trebuie… „să asigure continuitatea, regularitatea, calitatea şi accesibilitatea la spectacolele şi concertele prezentate.” ACCESIBILITATEA. Sigur, un hâtru ar putea sugera că se referă la rampele de cărucioare.
Exact accesibilitatea a fost ucisă în mandatul actualului interimar. Providențial, rimează cu comprimar, ceea ce e cam starea de fapt, în lipsă de altceva.
În acest context, au început să apară sesizări. La cele adresate Ministerului Culturii, finanțatorul de facto, se întorceau răspunsuri seci, pentru că erau obligați s-o facă, dar nu în numele propriei responsabilități, ci, retrimiteau chiar răspunsul administrativului de la onb. Adică, bătaie de joc cu subiect și predicat.
Dar, practic, dovada, că instituțiile statului își păzesc spatele uneia celeilalte, a oferit-o Consiliul Concurenței. Instituția aceia condusă de un salariat multi-zeci-milionar care spunea că subvenționarea energiei e o făcătură prin care ne prefacem că energia e ieftină. Zilele acestea s-a dovedit că energia la noi este mai scumpă decât în țările vestice, unde salariul minim pe economie este de peste 1.500 de euro, în comparație cu cel de la noi de 300 de euro. Acesta ar fi fost subiectul Consiliului Concurenței pentru investigare. Dar poate trebuie să apelăm la unul din străinătate.
În urma sesizării adresate organismului cu pricina, pentru că ONB are statut de instituție monopol, cel puțin pe o rază de 180 de km, într-un răspuns sofisticat, deoarece cuprindea aserțiuni legislative, cei de la Consiliul Concurenței au încercat să convingă de lucruri care nu există.
Ex.: „Potrivit site ONB, biletele la majoritatea spectacolelor ONB se încadrează în categoria 50-110 lei”. FALS. Așa cum se arătase și în petiție, la niciunul din spectacolele de operă nu erau listate bilete de 50 de lei. Trecând peste faptul că ei puneau în aceiași oală baletul și opera. Biletele de 50 lei au dispărut demult din mercurialul onb (mi-e greu să înțeleg cum și-au putut închipui că cineva trimite o sesizare fără să aibă toate datele stocate). În fine, atâta au putut.
Referitor la spectacolul „La Boheme”, din decembrie, când în ultima clipă a fost schimbată în distribuție soprana Anita Hartig, se cunoaște din presă deja scandalul contractului pe care onb (pun onb pentru că interimarul a susținut la vremea respectivă că nu se ocupă de contracte) voia să-l modifice în ultima sută de metri (același scandal cu cel al celebrei noastre soprane Angela Gheorghiu), cei de la Consiliul Concurenței încearcă să convingă că, vezi Doamne, și înlocuitoarea era celebră, de-aia au păstrat aceleași prețuri.
Nu putem avea pretenția ca angajații instituției să fie niște operatici, dar putem să avem pretenția să nu ne ia proști, nu? Deci, între o soprană al cărei rol de semnătură este Mimi, Anita Hartig, și o soprană care a cântat accidental rolul, nu poate fi pus niciodată semn de egalitate. Nici la bani. Nu-i dau numele că nu despre talentul și calitățile sale vocale vorbim. Ci de răspunsul copiat pe nerăsuflate din hârtia trimisă de la ONB.
A urmat referirea la spectacolul „Don Carlo”, cel care a provocat articolul anterior. Consiliul Concurenței citează presa care a spus că este un „rar regal de nivel internațional”, nu știu unde au citit ei, deci nu pot preciza sursa, doar vă reamintesc că distribuția este exclusiv românească și, da, cu soliști care performează numai pe scenele de-afară. Asta fiind, să zicem așa, o măsură indirectă a nivelului angajaților mioritici. Iar el, Consiliul, admite că ar putea apărea ”distorsiuni legate…” de preț. Astfel, acești minunați angajați se auto-contrazic cu ceea ce scriau în prima parte a răspunsului, în care precizau că instituția e finanțată de stat. Las deoparte că ei n-au răspuns, de fapt, la ce se întrebase, de ce biletele cele mai ieftine, de 100 de lei, NU s-au pus în vânzare, deloc, și de ce ești obligat să cumperi cuplat?
Problema ticketingului. Deși s-a precizat că există pe piață ticketing cu 0% sau 0,50 lei/bilet, astfel încât, în momentul în care se anulează distribuția și îți anulezi biletul să nu pierzi comisionul (minimul este de 5%), care la un bilet de 700 lei, să zicem, e 35 de lei, ireal, mai mare decât comisionul de la Royal Opera House – Londra, cei de la Consiliul Concurenței spuneau că nu pare a fi o înțelegere între firma de ticketing și cei de la ONB.
Era evident că nu bănuia nimeni asta, nu acesta era subiectul. Se spusese că, onb ca instituție publică și cu poziție dominantă, ca să nu zic de monopol, conform legii proprii din care am citat trebuie să asigure accesibilitate. Asta înseamnă, cel mai mic comision posibil din piață, iar în caz că acesta nu e 0%, să returneze și banii de comision. Erau date și exemple cu instituții de cultură care fac demult acest lucru.
Odată primit răspunsul, imediat s-au retransmis precizările semnalate aici, în totalitate, și cu mențiunea că e destul de trist că s-a ”înghițit” răspunsul onb fără nicio analiză/investigație.
În ACEEAȘI SEARĂ (vineri), a avut loc o minune. Au apărut și s-au pus în vânzare biletele spectacolelor ONB pentru luna martie, cu mult, mult, foarte mult mai devreme decât o făcuse pentru ianuarie și februarie!!!!
Și MINUNEA nu s-a oprit aici: au RE-apărut (Boom!) în listă dispărutele bilete de 50 de lei, cele care au fost menționate de Consiliul Concurenței în adresa de răspuns!? Pam-Pam. Pare că cei care au formulat răspunsul s-au speriat și s-or fi rugat, cu cerul și pământul, să fie listate acum ca să nu fie sancționați când se va descoperi că au făcut doar o înțelegere cu onb, cred.
Dar minunea n-a ținut decât o secundă. Acele bilete, locurile de 50 de lei, NU EXISTĂ FIZIC LA VÂNZARE! V-ați bucurat degeaba. Ați zis că s-a rezolvat ceva. Nu, nimic, e Dâmbovița style rescue a unei crize punctuale, inexistența biletelor de 50 de lei din adresa CC. Cum poate bănui oricine, prețurile din adresa acestuia au apărut pentru spectacolele cu angajații operei. Din câte știm, ego-ul artiștilor este mare, mă întreb dacă angajaților li s-a chiuretat respectul de sine, fiindcă n-au nicio reacție la acest tratament degradant? Ba, mai rău. Categoria cu cele mai ieftine bilete lipsește, DIN NOU, de la toate spectacolele. N-a fost listată. În continuare, NU există nicio explicație pe ce bază se decid prețurile și care sînt ele? Cum există pe site -ul instituțiilor similare din întreaga lume. Nu se cere nimic în plus. Și nu s-a renunțat nici la cuplaj.
Poate că vă veți întreba, totuși, puținele locuri listate cu cine se ocupă? Puțini plătitori, cu nimeni- sala rămâne goală sau cu invitați. Invitați care, după spectacol, sînt în stare să divinizeze și plasatoarele, de altfel, persoane foarte drăguțe. Normal, invitația valorează cât ¼ , sau ½ , din salariul minim pe economie. Și, desigur, ca Sfidarea și Circul să aibă susținere, invitațiile merg și la politicieni, guvernanți și alți sfertodocți.
Ar fi de așteptat ca în următorul pas să se implice Corpul de Control al Guvernului (Prim-Ministru?), cum s-o numi el. Cu rugămintea de a nu mai face controale din ”fund”. Adică, se trimit întrebări și ne dați răspunsul pe care vi-l trimit administrativii onb. Nu veți face decât să demonstrați, ca cei dinainte, nu numai că luați bani de pomană din salarii, dar sunteți și inculți, și ușor de prostit.
Concluzia acestei saga ar fi că, sper să existe cineva, până la urmă, să aibă puterea să facă să înceteze și să schimbe managementul actual de piața Obor al ONB, sau piața Matache, la alegere, nu pentru că a spus-o soprana Angela Gheorghiu, care, desigur, e cea mai îndreptățită voce, ci că o merită niște oameni onești, cu cultură și, mai ales, merită românii, plătitorii de taxe, deci, finanțatori, chiar dacă într-o viață întreagă nu calcă în clădirea operei.
Onb, la fel ca Royal Opera House, Wiener Staatsoper, MetOpera…, trebuie să devină instituție fanion pentru cultura românească. Din păcate, pentru ceea ce este acum, instituția e și suprafinanțată și e și un motiv de rușine națională. Ori… să se taie finanțarea și, dacă tot se cred așa de buni, să se autofinanțeze.
Foto: Vecteezy.com
