De ce l-au trădat liberalii pe Iohannis?

Data:

Opinie: De ce l-au trădat liberalii pe Iohannis? Social-democrații s-au grăbit să anunțe că liberalii aruncă în aer coaliția, după ce liderul PNL a spus că nu există „o susținere a demersurilor politice” în interiorul coaliției.

Biroul Permanent Național al PSD a decis în unanimitate să nu susţină proiectul de lege care i-ar da voie președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Premierul Marcel Ciolacu și-a asigurat în acest fel argumentul democratic de neclintit, după care a explicat că o astfel de lege nu e oricum „o prioritate nici pentru guvern, nici pentru PSD” și că mai sunt și alte categorii socio-profesionale care nu pot candida dacă nu-și dau demisia, de pildă, magistrații sau prefecții. Ciolacu pare să nu știe diferența dintre funcțiile elective și cele numite și să nu-și amintească de părintele fondator al partidului său, Ion Iliescu, pentru care au fost date legi speciale, în așa fel încât să poată candida ca președinte și pentru Parlament. Ipocrizia PSD e întrecută doar de orgoliul permanenței președintelui.

Citește și: Inculpat în două dosare, Irinel Popescu vrea să fie ales și numit „academician”

După declarațiile de ieri se poate înțelege că PNL și Klaus Iohannis au căzut în cursa PSD. Surse liberale susțin că pe 3 aprilie ar fi existat o discuţie despre proiectul care să dea posibilitatea şefului statului să candideze ca independent pe liste de partid la alegerile parlamentare, într-o întâlnire tripartită dintre Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis. Atunci, primul ministru ar fi promis că PSD va fi de acord cu o astfel de lege. Liberalii au depus, însă, la Senat abia săptămâna trecută proiectul Legii Iohannis. Nu e clar de ce liberalii n-au venit imediat cu proiectul, de ce au așteptat până în ultimul moment. Nepăsare sau trădare? L-au pus la colț pe Klaus Iohannis încă de atunci, fără să-l anunțe, lăsându-l să creadă că are o plasă de siguranță și împingându-l în același timp în gol? Totul pentru a se răzbuna pe autoritarismul și pârghiile nu întotdeauna ortodoxe folosite de președinte pentru a ține sub papuc partidul.

Aceiași politicieni care n-au avut grijă de Legea Iohannis fac acum agitație în PNL mizând pe marginalizarea președintelui, pe care n-au avut niciodată curajul să-l confrunte. De altfel, deși liderii liberali sunt stânjeniți de ideea președintelui de a candida cu orice preț pentru un fotoliu de senator, totuși se tem să-i spună verde în față să abandoneze ideea. Așa că în laboratoarele liberale se caută încă o soluție care să-l salveze pe președinte, fără să îngroape total partidul.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Odeon – „Lexiconul amar” de Sebastian-Vlad Popa și Laur Cavachi, regia Silviu Purcărete

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related

În energie, lauda de sine nu miroase a bine!

Ieri Ministrul Burduja s-a lăudat că bate vântul și...

Umbrele adormite

În tot scandalul legat de activitatea mercenarilor lui Horațiu...

Care este partea rușilor din piețele românești de energie de minim 58 de miliarde de lei?

”Care este partea rușilor din piețele românești de energie...

Cerealele „negre” și energia „verde” – Mafia colorată politic

Invazia Ucrainei a aruncat în aer exportul de cereale,...