Tot așa cum mă revoltă cei ce se consideră drept-credincioși înfierând păcătoșii din jur, la fel îmi repugnă și cei care popularizează secularismul folosind aceleași tipuri de exagerări.
Ultimele evenimente, din România și din Europa, pot conduce către antagonizare, dacă nu ne propunem să oferim celorlalți ceea ce noi înșine ne-am dori să primim.
În ultimele zile, în bula mea, apar tot felul de mesaje în care sunt înfierați religioșii (numiți peiorativ „pupători de moaște”). Mai deunăzi, vedeam imagini cu tot felul de oameni care, în numele libertății de exprimare, promovau ura împotriva celor ce nu gândeau ca ei. Și unii și alții folosesc expresii ale unor credințe, laice sau religioase, pentru a demoniza cealaltă parte și pentru a demonstra „cum va arăta viitorul” dacă ideile lor nu sunt susținute de către publicul larg.
Ambele părți încearcă să câștige simpatia publicului profețind sfârșitul lumii, și că Europa, așa cum o cunoaștem noi în acest moment, este în colaps din cauza celor ce nu sunt ca noi.
De mult prea multe ori, principiul diversității este terfelit chiar de către cei care-l clamează. Adaugăm tot felul de epitete care nu au nicio legătură cu ceea ce acel individ a făcut sau a spus, riscând să ne antagonizăm o întreagă categorie etnică, religioasă sau socială din care el face parte. Valoarea respectării demnității umane pare a se reduce la nimic, chiar și în cazul celui care se consideră „promotor al valorilor europene”.
De mult prea multe ori, valorile care ne-au adus cea mai lungă perioadă de pace și prosperitate sunt terfelite în numele unei fals „respect”.
Principiul diversității, al iubirii și al non-discriminării nu intră în contradicție, mai deloc, cu ideile promovate de marile religii. Și Isus, și Mahomed, și Budha ne îndeamnă la iubirea aproapelui, la valorizarea diversității și la nevoia de a vedea în primul rând ceea ce noi înșine greșim și mai pe urmă ceea ce alții gresesc.
Și Biblia, și Coranul, și învățăturile lui Budha (budhismul are mai multe cărți de căpătâi) fac referire la pace, la trimful binelui asupra răului și la faptul că după moarte nu există diferențe între oameni, motiv pentru care nu ar trebui să existe nici aici, pe Pământ.
Și totusi, în numele celor trei lideri spirituali, și cu învățăturile lor în mână, oamenii „credincioși” au comis mult prea multe atrocități. În paralel, progresul științei și al gândirii seculare nu intră, în mod neapărat, în contradicție cu religiozitatea, adepții ei alegând (teoria liberului arbitru) să-și trăiască viața în afara considerentelor religioase.
Multe dintre valorile apărate de promotorii secularismului se regăsesc și în Cărțile Sfinte, și multe dintre îndemnurile bisericilor sunt apreciate și de către susținătorii acesteia: demnitatea umană, respectarea diversității, nevoia de progres, dezvoltarea și utilizarea tehnologiei, etc. Și atunci, de unde această antagonizare? Și, mai ales, cine câstigă de pe urma ei?
Antagonizarea este dată de natura umană care simte nevoia să-și afișeze superioritatea și ignoranța. Cu alte cuvinte, nu credințele sunt cele care antagonizează, ci oamenii.
Oamenii, în nimicnicia lor, încearcă să explice chestiuni care țin de natura umană apelând la generalizări gratuite care, spuse suficient de multe ori și în contexte diferite, devin „adevăruri”. Nu contează că „adevărul” promovat de aceștia sunt fix precum a celui ce stătea înlănțuit în peștera zugrăvită de Platon și este construit în urma unei cunoașteri limitate (metafora focului), pentru că ingoranța, autosuficiența și faptul că aparținem unei majoritati (înlănțuite la rândul ei) ne dă senzația de putere și implicit de deținători ai cunoașterii absolute.
Și ne face să credem că „avem dreptul” de a ne considera superiori.
În ultimii ani, ca parte a unor programe susținute de Consiliul Europei și UNICEF, lucrez cu zeci de școli pentru a promova conceputul de educatie incluzivă de calitate. Acest concept poate fi definit, în cel mai profan mod, ca sistemul care scoate la suprafață maximul de potențial pe care fiecare copil îl are, ținând cont de toate particularitățile care-l definesc.
Explicăm profesorilor, părintilor și elevilor că abordarea centrată pe nevoile elevului înseamnă că trebuie să renunțăm la generalizările și stereotipurile care ne fac să acționăm în baza unor etichete sociale pe care am fost învățați să le punem unor comunități etnice, religioase, sociale și/sau culturale, și să vedem universul pe care fiecare copil în are în fața lui, crezând în puterea lui de a se bate cu toate limitele care-i sunt puse în față și să reușească.
Încercăm să explicăm celor cu care lucrăm că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și că noi trebuie să-i învățăm pe cei ce ne vor duce seminția mai departe să respecte pe celalalt așa cum își doresc ei înșisi să fie respectați.
Ne străduim să explicăm că omul se naște bun și că societatea este cea care distruge creația Bunului, subliniind faptul că societatea de mâine va arăta așa cum o construim noi astăzi.
Mă bucur să văd, atunci când merg în acele școli la un timp după, că oamenii înțeleg și că situația în acele comunități se schimbă in bine, și că fiecare copil se bucură de diversitatea pe care „cel diferit” o aduce societății. Și redevin optimist.
Pentru că orice om poate fi învățat să respecte pe cel de lângă. Dacă ne propunem, și acționăm împreună, pentru a face asta.
