OPINIE. Plagiatul și epocala criză de încredere în conducerea României

Data:

spot_img

România, al cărei premier e acuzat cu probe de plagiat, riscă să se confrunte cu o epocală criză de încredere în conducerea ei. Una fără precedent în istorie, cu atât mai amplă cu cât nu-l vizează defel doar pe premier.

Situația în care se află țara nu pare să aibă precedent, în ciuda plagiatului fostului premier Victor Ponta. Căci nu doar în fruntea guvernului se află, după toate probabilitățile, un hoț, după cum reiese din probele de plagiat privind teza generalului Ciucă, adunate de jurnalista de investigație Emilia Șercan.

În fruntea Senatului, al doilea om în stat și potențialul succesor al președintelui Klaus Iohannis la cârma țării, e altul. La 21 iulie 2008, Florin Cîţu ”a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari…la Maryland National Bank”. Or, ”țeparul” Cîțu a ajuns să conducă și executivul României și, ca premiu de consolare pentru pierderea acestei funcții, camera superioară a Parlamentului țării.

Nu mult mai puțin grav e faptul că toate acestea sunt și opera lui Klaus Iohannis.

Citiți articolul integral pe Deutsche Welle

Citiți și

Generalul plagiator și țara vulnerabilă. Nimeni nu avansează fără un schelet în dulap

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...