Opinie: Se joacă Iohannis de-a guvernul călcând peste cadavre?

Data:

spot_img

Peste 200 de oameni au murit în ultima zi de coronavirus, secțiile de terapie intensivă sunt pline, spitalele nu mai au loc nici pentru alte boli. Toată vara guvernul s-a relaxat.

Președintele știe toate datele dramatice, dar pare că se joacă de-a guvernele și de-a revanșele și îi dă mandat lui Dacian Cioloș să formeze noul guvern, doar pentru a trage de timp, pentru a-și umili adversarii și pentru a se întoarce cu blândețe spre omul său, Florin Cîțu.  

Klaus Iohannis știe că guvernul lui nu a făcut mai nimic pentru a-i convinge pe români să se vaccineze, știe că a renunțat la restricții înainte ca România să aibă o masă critică de vaccinați. Președintele Iohannis știe și că premierul demis Florin Cîțu s-a dedicat jumătate de an alegerilor din PNL, că a ignorant problemele din spitale, că nu i-a băgat în seamă pe specialiștii care avertizau că toamna va aduce mii de morți și că, de fapt, a fost interesat doar să-și conserve puterea și să câștige fotoliul de președinte al liberalilor. 

Acum, Klaus Iohannis se preface că totul merge bine, își păstrează calmul și zâmbetul superior în mijlocul strigătelor celor care  înțeleg că factura la gaze pentru uzul casnic ar putea crește cu 80% față de anul precedent iar cea la curent electric cu peste 20%, că implicit toate produsele se vor scumpi, că suntem în octombrie și țara nu are buget. 

Moartea, sărăcia, frigul iernii nu-l mișcă pe președinte sau, în orice caz, nu-l fac să se grăbească și să ajute la instalarea unei guvernări stabile. Mobilizarea întregii țări vreme de șase luni pentru aducerea lui Cîțu în fruntea PNL au fost mai importante decât orice altceva, așa că președintele îl vrea în continuare tot pe el premier. Dincolo de decizia Curții Constituționale de anul trecut, care explică de ce Florin Cîțu n-ar putea fi din nou premier dacă nu obține o nouă majoritate, liberalii și președintele sugerează că nu se gândesc la altă opțiune. 

Poate că anumite presiuni l-ar putea convinge pe Klaus Iohannis să miște lucrurile mai repede. Comisia Europeană, după ce i-a transmis mesaje confidențiale, a vorbit public prin comisara pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira: „În România, instabilitatea nu e cel mai bun scenariu”, mai ales că Bucureștiul și Bruxellesul „se află în mijlocul negocierilor pentru viitoarele planuri de utilizare a finanțării de coeziune”. Mai sunt și presiunile interne, cifrele triste anunțate în fiecare zi la prânz, faptul că un guvern interimar nu poate lua decizii rapide iar parlamentul se mișcă greu, că România nu are format bugetul pentru anul care vine, că pentru criza sanitară sunt necesară măsuri urgente. 

Nominalizarea lui Dacian Cioloș pentru formarea noului guvern pare să fie doar de formă, fiindcă deocamdată toate celelalte partide parlamentare au spus că nu vor să negocieze cu USR noul cabinet. Mai este însă timp pentru compromisuri. Potrivit Constituției, Cioloș are la dispoziție 10 zile să formeze o majoritate. Sunt unii care se tem de perspectiva schimbării puterii sau cel puțin așa rezultă din atacurile brutale, gregare și imediate lansate de Antena 3 și susținute pe tonuri și cu nuanțe diferite și de alte televiziuni de știri. 

Articolul integral, pe DEUTSCHE WELLE.

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...