luni, 18 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterOpinie: Unde ne aflăm la cinci ani după Acordul de la Paris?

Opinie: Unde ne aflăm la cinci ani după Acordul de la Paris?

La cinci ani de la Acordul de la Paris privind protecţia climei, expertul în probleme de mediu Saleemul Huq spune că trăim într-o lume schimbată.

Pe 12 decembrie 2015, şeful diplomaţiei franceze de atunci şi preşedintele celei de-a 21 Conferinţe ONU privind Schimbările Climatice (COP21), Laurent Fabius anunţa, în aplauzele furtunoase ale audienţei, semnarea Tratatului de la Paris.

Am avut şansa de a fi prezent în sala de conferinţe în acea seară istorică. Am fost unul din cei care au aplaudat. Eram martorul unei decizii de ultim moment, care a atârnat când de-o parte când de cealaltă parte a balanţei, timp de două săptămâni de negocieri intense.

La cinci ani distanţă, Regatul Unit al Marii Britanii  — căruia îi revine preşedinţia la termen a COP26, ce urmează a fi organizată în noiembrie 2021— a stabilit ţeluri ambiţioase pentru climă.

Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD.Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012.Momentan, există un site în limba română.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE