Tineri și lipsiți de grijă. Mama unei foste colege de facultate mi-a spus odată următoarea poveste: „Când m-am căsătorit”, mi-a zis ea, „eram așa de săraci încât în apartamentul nostru gol am avut un radio și un aspirator.
Și când făceam curățenie, adică în fiecare zi, aspiram de praf radioul cu aspiratorul. Dar acei ani au fost poate cei mai fericiți ani din viața noastră, pentru că eram tineri și n-am avut nici o grijă.”
Interesant, și mama mea are aceleași amintiri despre acei ani. … Anii șaizeci până la începutul anilor șaptezeci – era tânără și fără griji.
Nici eu nu țin minte să fi crescut în lipsuri și cu griji, până când am ajuns prin clasa a cincea, în a doua jumătate a anilor șaptezeci.
Atunci, a început dezastrul. Dar până atunci, îmi aduc aminte de ciocolata chinezească cu lapte, foarte dulce și așa de bunî – parcă îi zicea „Lucky – nu știu cum”, jucăriile chinezești din tablă colorată, laptele cu cacao ambalat în pungi de plastic albe cu albastru, ciocolată „Piticot” pe a cărei ambalaj era un pitic ținând sub braț o găleată din care curgea laptele, filmele pentru copii cu Veronica … Tata conducea în acei ani un Fiat 1300, pe care l-a cumpărat nou. Și tata nu era ștab. Destui aveau Renault, Volkswagen, Skoda … Da, nu țin minte ca acei ani sa fi fost ani răi.
Am impresia că mulți din părinții noștrii au avut o tinerețe oarecum fericită – erau tineri și lipsiți de griji. Cel puțin așa își aduc aminte. În ani liniștiți, oamenii obișnuiți sunt în general preocupați de cele cotidiene: familia lor, casa, serviciul, și mai puțin de idei și concepte grandioase – libertate, dreptate, democrație, justiție.
Citește și: Vechile gogoși rămân populare sau nevoia noastră de consolare
Da, tata asculta în fiecare seară Europa Libera la radio, dar nu a trăit obsedat de dictatura din țară sau de lipsa democrației.
„Obsesiile” lui de zi cu zi erau – schiul, sportul în general, să-și repare mașina, tabieturile precum ascultatul postului de radio Kossuth de la Budapesta, strânsul prunelor, fiertul țuicii …
A cerut odată aprobarea sa călătorească într-o excursie de o zi până la Viena, și a fost refuzat. L-a supărat, dar nu l-a marcat. Nu am avut acasă televizor color și nici player video. Dar nu țin minte ca aceste lipsuri să fi fost un necaz pentru noi.
Mi-o aduc aminte pe mama că era tânără și veselă, îi plăcea să se coafeze, și în fiecare an am mers vara la mare. Uneori, ai mei mergeau la Cluj unde un anume croitor le cosea haine la comandă.
Mama purta un palton elegant, cu guler de vulpe arginitie, și o caciulă de vulpe polară. Mici plăceri pe care și le-au permis din salariile lor la fel ca destui oameni obișnuiți. Repet, asta se întâmplă la sfârșitul anilor șaizeci, până pe la mijlocul anilor șaptezeci.
Citește articolul complet pe 7zile.info
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
