joi, 2 decembrie 2021
AcasăNewsletterOPINII Andreea Pora - Guvernul caută țapi ispășitori și paturi de ATI

OPINII Andreea Pora – Guvernul caută țapi ispășitori și paturi de ATI

Nici văicărelile, nici țapii ispășitori și nici asigurările că totul e sub control și că „ne descurcăm” nu țin loc de eficiență și responsabilitate.

„Dinții de fierăstrău” din vară au rămas o dulce amintire. Pandemia și-a ridicat falnică a doua „cocoașă” , cum îi place ministrului Tătaru să numească explozia cazurilor de Covid, chiar sub nasul lui, dar paturile ATI au rămas să se legene pe prima cocoașă, cea din martie.

Acum a început goana după paturi, ventilatoare și spitale care să preia pacienții, dar mai ales după medici și asistente. Se simte panica plutind în declarațiile și comunicatele oficiale. Sunt toate motivele: alegerile bat la ușă și lucrurile par să o ia razna. Bucureștiul intră în scenariul roșu, oricât au încercat autoritățile să țină rata de incidență sub 3, ba umblând la baza de calcul – populația –, ba scoțând de la socoteală focarele din căminele de bătrâni.

N-a ținut, pandemia are logica ei, care profită, așa cum s-a văzut, în toată lumea, de prostia autorităților și de nesupunerea populației. Măsurile, tardive, așa cum reclamau medicii, s-au luat de pe o zi pe alta, s-au bătut cap în cap și au fost răsturnate la fel de intempestiv și inexplicabil.

Pe lângă proasta comunicare și suspiciunea că sunt manipulate cifrele în jos pentru a se evita măsuri mai drastice, incompatibile cu perioada de campanie electorală, cum ar fi carantinarea unor orașe sau sectoare din București, s-a instaurat în rândul populației și suspiciunea că pandemia este jucată politic, nu doar de PSD, ci și de guvern și președinte.

Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE