În seara alegerilor locale, după numărătorile paralele care îl dădeau câștigător la primărie în fața primarului Robu pe Dominic Samuel Fritz, Piața Operei s-a umplut de tineri veniți să își exprime bucuria.
Noaptea s-a scurtat pentru învingătorii solicitați să facă poze cu simpatizanții și să stea de vorbă despre proiectele de viitor. Cifrele de a doua zi au confirmat că „neamțul” l-a surclasat pe primarul în funcție, de altfel foarte sigur că va câștiga, cu un scor de 53% față de 29%. Primarul Nicolae Robu a dat vina pe timișorenii care, „inadaptați”, nu au făcut față ritmului de dezvoltare „în forță” impus de el.
Electoratul l-a sancționat pentru altceva: pentru aroganță și afirmații megalomane, pentru energia cu care a exclus orice dialog cu categorii întregi – jurnaliști, arhitecți, urbaniști, peisagiști etc. -, pentru contraselecția personalului din primărie adus pe criterii politice, ceea ce a făcut din administrație un aparat greoi și ineficient, pentru investiții făcute la bunul plac, fără a respecta legea, pe scurt, pentru că i s-a urcat la cap. Meritul de a fi avut ambiții pentru oraș i-ar fi fost recunoscut dacă n-ar fi devenit cu timpul ambiție pentru soclul propriei statui.
Dar acestea sunt argumentele pentru ceea ce se numește vot negativ. La Timișoara însă nu votul împotriva lui Robu, ironizat pe Facebook ca „dezrobire”, a impulsionat diferența de peste douăzeci de procente, ci altceva: intuiția unui orizont mai larg, conectat la Europa.
Riscul de a cădea în provincialismul mizelor înguste, vizibil și în eșecul administrării proiectului Capitalei Culturale Europene, sistemul partidocratic care elimină competența și competiția, i-au făcut pe timișorenii umblați și prin țări străine să își dorească o abordare nouă a orașului: mai multă transparență, mai puțină birocrație, dialog și respect pentru cetățeni.
Dominic Samuel Fritz, germanul poposit la Timișoara ca voluntar în 2003, care a învățat românește ca să poată vorbi cu copiii orfani pe care îi ajuta, a fost alegerea timișorenilor în 2020. Avea 19 ani în 2003 și Timișoara l-a fermecat prin faptul că, spre deosebire de comunitatea sa natală din Lörrach, Germania, unde a crescut alături de șapte frați și surori, o comunitate foarte omogen-germană, aici se vorbeau firesc mai multe limbi, iar liturghia la Domul catolic se ținea în maghiară, germană și română.
Pe partea cealaltă a Pieții Unirii se auzeau clopotele vicariatului sârbesc, iar piața centrală era dominată de clădirea Operei construită de vienezii Hellmer și Felmer, față în față cu Catedrala ortodoxă în stil moldovenesc.
„M-am îndrăgostit de multiculturalitatea nepretențioasă a Timișoarei”, mărturisea într-o autobiografie. S-a adăugat admirația pentru momentul Revoluției din 1989, ceea ce pentru un tânăr era o poveste tragică și totodată eroică.
După studiile politice și administrative făcute în Germania, Marea Britanie și Franța, a revenit constant în orașul unde se simțea liber și european, a înființat un cor gospel de peste o sută de persoane cu care a câștigat premii și a decis să candideze la primărie pentru USR-PLUS, părăsind în 2019 poziția de șef al cancelariei fostului președinte al Germaniei, Horst Köhler.
„Nu am cetățenie română, dar sunt cetățean european și cred că asta este suficient pentru timișoreni”, avea să spună, spre lămurirea denigratorilor săi, după lansarea în campanie. Nu a fost suficient pentru toată lumea, s-au auzit mormăieli naționaliste, de la afirmația că ignorăm valorile românești, până la teroii conspiraționiste despre ruperea Banatului de țară, argumente folosite și de unii politicieni în campanie.
Dar, pentru generația tânără, chiar dacă nu ar cunoaște lunga istorie a administrațiilor austriece care au dezvoltat orașul modern, aceste mesaje nu au putere de convingere. Cei crescuți sau trăiți în mediul cosmopolit al Timișoarei sunt receptivi la discursuri pragmatice, despre un oraș bine administrat, unde cetățenii pot avea o viață decentă și liberă.
După câștigarea primăriei, Pe Domnic Fritz l-a felicitat printre primii Octavian Ursu, bucureșteanul care a devenit primarul general al localității Görlitz din Germania, iar presa europeană s-a umplut de acestă interesantă paritate.
Suddeutsche Zeitung a titrat: „Primarul care a descoperit toată Europa într-un oraș”, iar Deutsche Welle vorbește despre o „normalitate europeană”.
Scriitorul și diplomatul Vasile Popovici, coautor al Proclamației de la Timișoara, spune că e a doua oară în treizeci de ani că orașul Timișoara „surprinde printr-un viraj brusc și radical”: prima dată în decembrie 1989, a doua oară acum, când a preferat să aleagă un neamț la primărie.
Scriitorul crede că spiritul Europei face parte din ADN-ul timișorean: „Dacă vreodată încrederea în Europa se va prabuși pe tot cuprinsul Europei, e sigur că o vom vor regăsi intactă chiar în acest loc placid și de aici o vom reanima peste tot”. Un argument în plus: în consiliul local a intrat și un spaniol. Profesorul madrilen vorbește românește și este stabilit în acest oraș magnetic, Timișoara.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
