Acum o lună, mai exact pe 16 decembrie, au fost publicate rezultatele unui sondaj realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române.
Desfăşurată sub titulatura „Barometrul vieţii religioase”, cercetarea vine să evidenţieze şi ce impact a avut, din perspectivă religioasă, 2020 (anul „pandemic”) asupra populaţiei.
Nu voi comenta aici procentele care au „cântărit” raportul (relaţia) dintre stat, politicieni, lideri de opinie, presă şi cultele religioase. Vă asigur că merită lecturate, întrucât radiografia aduce nuanţe cel puţin surprinzătoare (studiul este disponibil pe larics.ro).
Sondajul plasează oarecum neaşteptat Biserica pe primul loc în topul încrederii: 71,2% dintre români au foarte multă (41,4%) şi multă încredere (29,8%). Pe următoarele locuri se plasează Armata (61,8%; 17,8%; 44%), Academia Română (47,6%; 9,4%; 38,2%), primăriile (43%; 11%; 32%) etc. Cumva constant pentru sondajele realizate după 1990 este procentul celor ce cred în Dumnezeu: 90,2%. Dintre aceştia, 63,8% se consideră („sigur da”) ca fiind persoane religioase (faţă de 26,6% „mai degrabă da”). Şi tot coborâm. Doar 36,1% participă la slujbe religioase „o dată pe săptămână sau mai des”, deşi 68,2% au declarat că se roagă „zilnic sau aproape zilnic”. Ce avem aici? O ilustrare în date statistice a mentalităţii celor ce se regăsesc în acel: „Eu cred în Dumnezeu, dar nu prea le am cu biserica”.
Sfântul Apostol Iacov are un cuvânt extrem de tăios la adresa celor credincioşi doar cu numele: credinţa, „dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” (Iacov 2, 17). Şi nu se referă doar la fapte de milostenie faţă de aproapele, ci la împlinirea tuturor poruncilor dumnezeieşti: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile” (2, 10). La urma urmei, „şi demonii cred şi se cutremură” (Iacov 2, 19). Deci simplul fapt de a mărturisi – „Eu cred” – nu e mântuitor, dacă nu e şi transpus în fapte. Şi nu te poate izbăvi de „compania” demonilor.
