OPINII | Ioan Stanomir – 2020 : o fotografie a lumii noastre

Data:

Anul care stă să încheie a fost o fotografie a lumii noastre. Una nefardată, din care toate iluziile şi aparenţele au fost eliminate, brutal. Din cadrul ei ne priveşte chipul umanităţii, aşa cum este ea acum: încercată de frică, tentată de mesianisme, copleşită de anxietate, pregătită să accepte dominaţia statului ce îşi ia asupră-şi rolul de părinte, de salvator şi de demiurg.

Anul 2020 dovedeşte, încă o dată, că tot ceea ce pare clădit spre a dura poate fi alungat de unda seismică a istoriei, lasând loc viitorului în care recunoaştem imaginea trecutului familiar.

Fricile sunt, întotdeauna, raţiunea ce justifică supunerea. Fanatismul este, întotdeauna, alternativa ce triumfă în faţa lucidităţii. Laşitatea este, întotdeauna, victorioasă în faţa curajului. Demagogia este, întotdeauna, mai elocventă decât echilibrul cuvintelor aşezate. Revoluţia este, întotdeauna, preferată organicităţii modeste a evoluţiei.

Masificarea este, întotdeauna, mai puternică decât individul parte din comunitatea sa şi solidar cu un patrimoniu al tradiţiei. Arbitrarul este, întotdeauna, biruitor în faţa domniei legii şi separaţiei puterilor în stat.

Toate acestea sunt lecţiile pe care anul 2020 le lasă ca moştenire celor care mai au curajul de a gândi în contra curentului, nesupuşi logicii înfricoşării şi înregimentării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: