sâmbătă, 22 ianuarie 2022
AcasăNewsletterOPINII | Mădălin Hodor: Istoria parastas. De ce nu are dreptul ...

OPINII | Mădălin Hodor: Istoria parastas. De ce nu are dreptul BOR să-i comemoreze pe cei uciși în închisori

Începând din anul 2011 ziua de 9 martie a devenit oficial „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti” (prin adoptarea legii 247/05.12.2011)

Ziua a fost aleasă, poate că vă imaginaţi altceva, pur şi simplu pentru a coincide cu sărbătoarea religioasă a pomenirii Sfinţilor Mucenici, ea neavând nicio altă semnificaţie istorică, politică sau socială. Pe 9 martie nu s-a întâmplat nimic relevant, care să aibă legătură cu subiectul.

Nu este, de exemplu, ca în cazul celebrei zilei de 14 mai (când aniversăm frumos, democratic şi uneori cu făclii „Ziua naţională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste”), zi care se legitimează direct de la arestarea în noaptea de 14/15 a mii de legionari. Legionari, adică membri ai Mişcării Legionare. Martiri cum ar veni. Normal.

Nu. De data asta vă dezamăgesc. Nu o să intru adânc în acest subiect, pe care m-am mai pronunţat şi a ieşit mare scandal, adică cel al capturării memoriei anticomuniste de către foşti şi actuali simpatizanţi ai Mişcării Legionare. El, subiectul, iar nu manipularea de suprafaţă pentru a-l ascunde, mi-a adus, mie şi lui Mihai, o „dragoste” declarată şi de lungă durată din parte tuturor grupusculelor neo-legionare, radical ortodoxe şi ale altor entităţi mai mult sau mai puţin publice, mai mult sau mai puţin competente pe subiect, precum şi a doamnei Manuela Hărăbor.

Aşadar nu voi dezvolta, căci este foarte mult de discutat, şi cum sugera cineva  (care altfel nu avea nicio intenţie să discute) asta cică se face „în mediul academic” (aici nu mă pot abţine să nu râd, îmi pare rău), ci mă limitez la a invoca ca exemplu această frumoasă operaţiune, care a beneficiat de complicitatea unor istorici, a unor organizaţii care chipurile apără deţinuţii politici şi a mizat pe indolenţa şi incultura istorica a factorului politic. Şi a mizat corect şi eficient, dovadă ca asta facem pe 14 mai.  Şi o să facem în continuare.

Să revenim la 9 martie. Este, dacă vreţi, în mic, exemplul perfect a ceea ce se practică pe frontul memoriei recente la noi şi poate fi numit „istoria de tip parastas”. Sau „memoria de tip parastas”. 

O chestiune foarte frumoasă, din care se hrănesc (unii la propriu, căci conferinţele, mesele rotunde şi tonele de maculatură se plătesc generos) generaţii de „istorici”, de intelectuali militanţi şi declaraţi „anticomunişti” (bine, anticomunişti pentru că nu pot spune deschis că sunt de extremă dreaptă, iar anticomunismul  este acceptat social pana vin vremuri mai bune) şi etc.

Practic, prin plasarea aniversării sub patronajul BOR (căci despre asta e vorba) s-a realizat un transfer de legitimitate. Unul foarte important pentru PR-ul post-comunist al BOR. BOR patronează ziua, ţine slujbe de pomenirea, este în centrul tuturor manifestărilor. Instituţiile publice, asociaţiile şi toată suflarea de pe teritoriul patriei noastre îşi descoperă capetele, aplică cele trei cruci regulamentare şi îşi şterg ipocrit o lacrimă în colţul ochilor, în vreme ce prelaţii BOR pomenesc martirii. Care martiri trebuie că au suferit din acelaşi pricini precum mucenicii respectivi. Cum e tradiţional şi obişnuit la noi. La parastas ca la parastas. Şi cine poate organiza mai bine un parastas, dacă nu BOR?

Înainte de a sări cu anatema, nu că nu mă aştept, precizez că nu am absolut nicio problemă cu memoria deţinuţilor politici anticomunişti. Cred cu tărie că trebuie folosit orice moment pentru a evoca suferinţele , teroarea şi represiunea din timpul regimului comunist.

Realitatea recentă ne arată că generaţiile tinere, nu numai că nu cunosc mare lucru despre această istorie (de unde, dacă nu li predă nimic, nici măcar minciunile sau falsurile grosolane care se spun despre celelalte perioade din istoria noastră naţională?), dar sunt total dezinteresaţi, asta când nu cad pradă facilă a unor manipulări şi a unor informaţii superficiale. Avem nevoie de o astfel de zi? Categoric da.

Avem nevoie de multe astfel de zile, ba de ani în şir în care să repetăm şi să ni se repete până ne dă sângele pe urechi şi până ne intră în cap ceea ce a reprezentat regimul comunist în România. Şi nu pentru ca noi, cei care l-am prins şi ne mai aducem aminte, deşi unora le-ar prinde bine un pic de reîmprospătare a memoriei, ci mai ales pentru ca aceste generaţii viitoare să nu fie vreodată tentate şi seduse să îl repete.

Şi nu doar comunismul, ci orice formă de totalitarism. Pericolul nu este atât de redus pe cât vă imaginaţi. De seducţia dictaturii, încă ne desparte o pojghiţă foarte subţire şi o democraţie foarte tânără şi în curs de formare. Nu ar fi cazul să ne culcăm pe o ureche.Dar. Dar. Nu am nicio problemă nici cu alegerea zilei, până la urmă, deşi poate era bine să fie găsită una care să includă, iar nu să excludă din start. Căci regimul comunist nu şi-a ales victimele pe criterii religioase, ci ideologice.

S-a pus pe 9 martie, foarte bine. Am însă o problemă cu tentativele astea de manipulare a istoriei, cu patrimonializarea acestor fiefuri ale memoriei şi mai ales cu adjudecarea lor în variantă exclusivistă şi pentru interese mărunte de moment. Memoria istorică este piatra unghiulară a unui popor. Iar noi exact cu asta alegem să ne jucăm şi să ne minţim singuri şi să îi minţim şi pe alţii. Facem anti-memorie de fapt. Şi suntem prea ipocriţi să recunoaştem. Sau interesaţi, sau nepăsători.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE