Cine încearcă să citească un manual despre managementul instituțiilor de ordine publică ajunge la concluzia că nu știe multe. Teoretic, se pare că avem norocul de a gestiona orice la nivel de ordine publică, de la răscoale ale dacilor liberi până la atacuri cu săbii ninja ale reptilienilor. Teoria managementului organizațional reprezintă o soluție magică la tot ce se poate întâmpla rău pe acest picior de plai, colț de rai.
Mult prea mulți cetățeni de bună credință au experiențe nefericite cu poliția, de la îndemnuri ca femeia să accepte să mai ia niște pumni în gură până la remarci despre cât de depravate sunt adolescentele. Nu este normal ca din taxele și impozitele noastre să primim dispreț și incompetență de la funcționari publici pentru că șefii lor nu își fac treaba. Nu suntem de acord cu punctul de vedere argumentat exprimat de către ansamblul vocal instrumental ,,Paraziții” în poezia ,,Antimiliție”, și anume că problemele poliției pleacă de la precara pregătire intelectuală a resurselor umane. Cei care lucrează în poliție reflectă societatea în care trăim și viziunea șefilor din poliție asupra instituției. Există o disciplină a muncii ce este impusă în școlile de poliție și pregătirea teoretică a cursanților oferă o perspectivă rațională că vor face față muncii de poliție.
Modul în care sunt tratați cetățenii de către unii polițiști ține de cultura organizațională și de modul în care conducătorul fiecărei unități de poliție își formează personalul din subordine. Șeful poate spune polițiștilor să alunge orice petenți de la poarta instituției pentru ca șefii să fie mângâiați pe chelie la bilanț că au scăzut cazurile cu autor necunoscut. În consecință, polițiștii vor avea ca obiectiv prioritar să descurajeze reclamarea unor astfel de infracțiuni prin orice modalitate, de la glumițe până la amenințări voalate la adresa petentului. În orice instituție sau firmă, există tentația, pentru a viață mai bună, să se aplice prioritar principiul să te uiți la șeful direct ca la Dumnezeu.
Nu ajută nici modul în care unii șefi de poliție înțeleg să permită subalternilor să soluționeze problemele cetățenilor. Spre exemplu, dacă te lovește cineva ușor în spate în trafic și persoana respectivă nu vrea să semneze formular de soluționare amiabilă și nici nu vrea să se deplaseze la poliție, pentru a respecta legea trebuie să te duci singurel la biroul de accidente ușoare competent. E posibil să aștepți ca Penelopa pe Ulise soluționarea dosarului de către poliție dacă cel care te-a lovit nu vine la poliție. Poliția nu închide dosarul dacă nu are punctul de vedere al acestuia și doar aplică o amendă pentru neprezentare celuilalt participant la trafic. Și așa aștepți mult și bine ca să repari mașina pe asigurarea celui care te-a lovit.
Atunci când avem o problemă care face praf imaginea poliției, este nevoie ca ministrul de interne să intervină și să ia măsuri să nu se mai repete pe viitor.
Crima de la Perla pare că se reflectă și în cazul de la Onești. Criminalul de la Perla a fost chemat la poliție să dea declarații despre amenințarea soției și a putut să își păstreze pistolul cu care ulterior a făcut carnagiul de la Perla. Nu am aflat nici până acum ce măsuri ia poliția dacă un deținător de armă de foc este reclamat că a amenințat pe cineva cu moartea. Suspectul de la Onești a amenințat constant că se va răzbuna și a putut să își pună planul în aplicare pentru că un vecin din bloc a luat legătura cu acesta și l-a anunțat despre venirea celor doi muncitori. Suntem curioși cam ce a avut în cap vecinul respectiv și dacă se simte măcar moral vinovat de ce s-a întâmplat, în condițiile în care suspectul nu putea fi ajutat să recapete înapoi locuința legal. Nu există o procedură de intervenție eficientă la astfel de evenimente. Astfel, fiecare astfel de incident se rezolvă fericit dacă există polițiști sau comandanți de poliție care sfințesc locul.
La Onești este clar că nu a fost cazul. Dar șefii de la Onești au un grad câștigat și trebuie trimiși tot pe funcție de conducere, chiar dacă au arătat că nu au abilități de management eficient. Ca problema poliției nu ține de oameni, ci de slaba pregătire a unor șefi, ne arată cazurile fericite în care oameni au fost salvați. În 1995, polițistul Cristian Bocanilă de la SIAS a intervenit eficient și a salvat o femei lipsită de libertate în propriul apartament al acesteia de către un deținut evadat. A fost dată autorizația de intervenție când deținutul a refuzat să mai vorbească, polițistul a coborât în rapel cu muniție de manevră în timp ce colegii acestuia au intrat în forța pe ușa apartamentului. La Onești polițiștii aveau cheile de la apartament și au ales să spargă ușa. A fost așteptat un negociator de la Bacău, deși în mod normal ar fi trebuit ca un alt polițist să comunice cu atacatorul și polițistul cu funcție de comandă să pregătească ca în orice moment să se poată interveni în forță.
Ministrul de Interne ar trebui să impună liniile roșii peste care niciun șef de poliție nu ar trebui să treacă și care atrag în mod cert sancțiuni dure. Pe de altă parte, polițiștii care se riscă în beneficiul cetățeanului ar trebui să beneficieze de asistență judiciară gratuită, achitată din fondurile Ministerului Justiției, dacă sunt reclamați de contravenienți sau de suspecți în proceduri civile sau penale. Polițiștii care își fac datoria exemplar pe teren ar trebui să fie încurajați să candideze pentru funcții de conducere și ar trebui să fie cei care să formeze tinerele generații de polițiști.
Dacă Poliția Română va continua pe lina Perla Caracal Onești, ca la orice companie falimentară soluția va fi păstrarea componentelor sănătoase și externalizarea serviciilor pe care nu le poate presta corespunzător. Sperăm însă ca, pas cu pas, după modelul echipajului de pe Apollo 13, să fie salvată și odată cu ea, siguranța și încrederea noastră.
