miercuri, 20 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterOPINII | Raluca Alexandrescu - Criza sanitară, Sfântul Andrei și utopia unității

OPINII | Raluca Alexandrescu – Criza sanitară, Sfântul Andrei și utopia unității

Demonizarea reciprocă în discurs este unul din primele simptome palpabile ale maladiilor democrației.

Un important aspect al vieții publice la nivel global a fost pus la grea încercare în timpul pandemiei și este în continuare o sursă de contestare, de clivaje: practica religioasă și aspectele ei exterioare.

Identificată de majoritatea teoreticienilor democrației ca punct critic al echilibrului, fie prin vocația pacificatoare, fie prin potențialul integrist, practica religioasă, distinctă de credința în sine și privită ca fenomen social, e integrată în domeniul mai vast al științelor sociale odată cu Weber sau Durkheim, care privesc diferit locul religiei ca practică publică socială și felul cum se integrează ea în arhitectura modernităților (de la refuzul radical al exteriorității practicii religioase până la modularea economiei sub imperiul unui set de valori, la origine, religioase).

Toate aceste elemente generale și multe altele pe deasupra, le află, teoretic, un student de anul întâi la Științe politice, deja la cursurile introductive.

O mulțime de decidenți politici și lideri religioși din România nu au auzit, în schimb, de ele, dacă evaluăm prestațiile publice, luările de poziție, declarațiile și măsurile luate din martie până acum. 

Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE