Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local.
Acum are pe agendă pelerinajul la peştera Sf Andrei, “o veche tradiţie locală”. Veche cam de pe la anul 1991 cum ar veni, când biserica ieşită de sub obrocul comunist a descoperit şi început să popularizeze scrierile amatoristice ale unui original politician-activist cultural şi colecţionar local de antichităţi, avocatul Ion Dinu, care a trăit în perioada interbelică.
Omul a fost director de liceu în Adamclisi, administrator de plasă în Dobrogea (mini-prefect pe vremea aia) şi multe altele, între care şi apropiat al ierarhiei din eparhia Constanţa. Entuziast al legendelor istorice în tradiţia lui Haşdeu, el a lansat prin anii ’40 ideea că în peştera asta din sudul Dobrogei ar fi stat Sf Andrei în timpul călătoriei sale apostolice în Sciţia.
Până atunci locul respectiv fusese cunoscut doar pentru un „izvor al lui Eminescu”, în virtutea unei alte tradiţii locale la fel de eroic-creative, cum că poetul ar fi trecut cândva pe acolo. Evident, n-a trecut: el a călcat o singură dată în Dobrogea, pentru o şedere de câteva zile la băi pe litoral, adică la 80 km distanţă de acest loc.
Dar locuitorii din comuna Kuzgun (corb, în turcă), rebotezată Ioan Corvin la unul din valurile de ştergere a memoriei culturale a Dobrogei prin românizare cu toptanul (totuşi cu o subtilitate care lui Ceauşescu mai târziu i-a lipsit, dacă observaţi: corb / corvineştii), au simţit cumva nevoia să se lege de marea literatură naţională, fie şi printr-o povestioară sentimentală.