România a trecut într-un an dintr-o extremă în cealaltă: de la verticala puterii și restricții dure, la dispariția cvasi-totală a autorității din peisaj.
Cetățenii s-au trezit din nou pe cont propriu tocmai când lovește valul trei al pandemiei. Numărul infectărilor crește vertiginos, iar medicii trag disperați semnale de alarmă că sistemul sanitar riscă să intre in colaps.
O veste bună ar fi că ritmul vaccinării este mult mai bun decât în alte țări europene. Singura rază de speranță este că baza de infectare se micșorează pe zi ce trece, astfel că în câteva luni am putea atinge o masă critică de vaccinați. Altfel, am ajuns într-un punct în care lucrurile par scăpate de sub control. Plutim parcă pe o navă în derivă, în voia sorții.
Guvernul discută chiar astăzi scenarii pentru noi restricții, dar comportamentul autorităților de până acum, plus realitatea din teren, arată că ele NU mai dispun de capacitatea efectivă de a le pune în practică.
Cum s-a ajuns aici?
Oboseala tuturor, erorile comise în gestionarea crizei, oportunismul politic, instalarea neîncrederii pe scară largă, campaniile de fake news, presiunea economiei, toate la un loc au făcut posibil noul val de infectări. Dar nu atât valul ar fi problema, el se manifestă cam peste tot în Europa, ci mai ales gestionarea lui.
