Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, sâmbătă, după încheierea şedinţei Biroului Politic Naţional al formaţiunii, că orădeanca Florica Cherecheş va conduce Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Sâmbătă, liderii PNL din ţară s-au reunit în Biroul Politic Naţional pentru a desemna persoanele care vor ocupa funcţii importante în stat. 

“Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru poziţiile de secretar de stat, preşedinţi şi vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie desemnată de preşedinţii organizaţiilor judeţene. În urma evaluării, am supus validării BPN un număr de 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în Statul Român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea executivului”, a declarat Ludovic Orban, la finalul şedinţei.

Între alte câteva nume, el a dat-o exemplu pe Florica Cherecheş, despre care a spus că va fi preşedinta ANDPDCA, iar numirea oficială urmează să fie făcută de premierul Florin Cîţu. 

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.