Orașul care își caută slogan și strategie de promovare turistică, în valoare de 50.000 de euro

Data:

spot_img

Orașul care își caută slogan și strategie de promovare turistică, în valoare de 50.000 de euro. După un videoclip de prezentare a municipiului, pentru care a pus la bătaie 5.780 de euro fără TVA, Primăria Galați își dorește, mai nou, un slogan, mesaje-cheie și o strategie de promovare a orașului ca destinație turistică.

Pentru „servicii pentru elaborare de branding și comunicare a Municipiului Galați”, autoritățile derulează o achiziție directă în valoare de 245.000 de lei, adică 49.577 de euro fără TVA. Procedura se afla vineri în etapa deliberării, ofertant fiind firma bucureșteană SC Communication ON SRL.

„Brandingul orașului este procesul de creare a unei imagini sau identități distincte, în scopul atragerii vizitatorilor și investitorilor și de a le oferi locuitorilor un sentiment de apartenență. Scopul final este să oferte atât turiștilor, cât și locuitorilor orașului experiențe unice”, se explică în caietul de sarcini al cumpărării directe, derulate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Citește și Românii au comandat online 320.000 de pizza și 327.000 de șaorme, vara asta

Obiectivele specifice ale procedurii sunt: dezvoltarea strategiei de comunicare a brandului municipiului Galați, stabilirea unui slogan, dar și a unor diferite mesaje care să evidențieze modul în care orașul Galați este perceput de locuitori și nu numai. Conform documentelor, pentru elaborarea strategiei de comunicare și de promovare a orașului sunt necesare, între altele, analiza punctelor forte și a punctelor slabe ale destinației turistice Galați, evaluarea imaginii orașului în mediul virtual, pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la un concept creativ de brand de oraș, la propuneri de slogan și mesaje-cheie.

Concret, este vorba despre un concept „Galați – destinație turistică”, axat pe oferta turistică a orașului, care va include elementele de noutate și unicitate – atracții naturale, istorice, spații destinate petrecerii timpului liber, restaurante locale, evenimente culturale, servicii care reprezintă puncte de atracție pentru potențiali turiști. Susținerea conceptului creativ se va realiza prin animații grafice cu durata de cel puțin 25 de secunde. Durata contractului este de 12 luni de la data semnării acestuia de către ambele părți contractante. Valoarea achiziției derulate este de 245.000 de lei, adică 49.577 de euro fără TVA. Mai multe aflați din Viața Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noi reguli pentru cei care vizitează Spania | Aktual24

Noi reguli pentru cei care vizitează Spania. De luni,...

Oradea strălucește de sărbători: Târgul de Crăciun și luminițele festive au fost inaugurate | Bihoreanul

Oradea strălucește de sărbători odată cu deschiderea Târgului de...

Turismul rural. Destinații pentru 2025 | Monitorul de Cluj

Turismul rural. Destinații pentru 2025. Pentru a încuraja călătoriile...

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Iată când le poți vizita | Funky Travel

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa își...