Orașul în care facturile de încălzire pe luna februarie sunt cu 25% mai mari

Data:

spot_img

Orașul în care facturile de încălzire pe luna februarie sunt cu 25% mai mari. Facturile afişate de Termoficare Oradea pentru luna februarie sunt cu circa 25% mai mari decât în luna precedentă.

Începând de săptămâna trecută, după ce administratorii asociaţiilor de proprietari au afişat facturile de încălzire, au apărut mici revolte printre proprietarii de apartamente. „Oamenii sună sau vin să ceară explicaţii la casierie nemulţumiţi că facturile sunt prea mari”, a declarat, pentru publicația BIHOREANUL, Cristian Ile, administratorul a peste 20 de asociaţii de proprietari. În mod obişnuit, facturile de încălzire pe luna februarie care se afişează la jumătatea lui martie sunt cele mai mari de peste an, dar în 2024 au bătut orice record. „Sumele datorate doar pentru încălzire sunt cu circa 25% mai mari decât luna precedentă şi mult mai mari ca anul trecut”, spune Ile.

200 lei de plată pentru fiecare cameră

Doar pentru încălzire costurile depăşesc 200 lei pentru o garsonieră, 400 lei pentru un apartament cu două camere şi 600 lei pentru unul cu trei camere.

Citește și Județul din România unde 7 din 10 persoane apelează 112 pentru că uită unde și-au parcat mașinile

În medie, raportat la luna precedentă, proprietarii au mai mult de plătit, diferențele încep de la 70 lei pe lună pentru o garsonieră şi ajung până la 150 lei pentru un apartament cu trei camere. „Oamenii se plâng că au prea mult de plată. Dacă adunăm cheltuielile cu apa rece, apa caldă, gunoiul şi altele, pentru un apartament cu trei camere, în care locuiesc trei persoane, costurile de întreţinere au ajuns undeva la 1.000 – 1.200 lei pe lună”, spune Ile.

De trei ori mai multe reclamaţii

Nemulţumiţi, mulţi orădeni au contestat facturile de încălzire aferente lunii februarie, fapt pentru care numărul de reclamaţii primite de Termoficare s-a triplat. „Dacă de obicei avem undeva la 30 de reclamaţii cu privire la facturi pe lună de iarnă, pentru facturile pe februarie am primit deja undeva la 100 de reclamaţii. Majoritatea sunt încă în analiză”, a declarat, pentru BIHOREANUL, directorul Termoficare, Călin Ungur. Cea mai mare parte a sesizărilor vor fi respinse. „Au fost şi cazuri în care în urma analizei au rezultat cantităţi facturate în plus pe care le vom storna, dar majoritatea facturilor au fost calculate corect”, a precizat Ungur. Mai multe citiți în publicația Bihoreanul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...