În sfârşit, „Veşmântul” lui Sergiu Dumitrescu şi-a găsit un rost, din ’91 încoace, de când lucrarea de artă monumentală face umbră pe strada Brăilei, în faţa blocului R2. Ca o ancoră a vremurilor noastre, asigură patru tomberoane împotriva furtului! Pubelele au fost legate cu lanţuri, prinse cu lacăt, de sculptura în metal.
C-aşa-i pe un şantier în lucru, după cum mi s-a transmis! Vorbim despre şantierul modernizării urbane dintre Potcoava de Aur şi Trei Star! Altfel spus, să zică mersi „Veşmântul” că n-a fost pus la pământ precum ceasul din Mazepa. Fireşte, ceasul nu era monument de for public, ca sculptura, dar constituia un REPER pentru câteva generaţii de gălăţeni. Aşa cum era şi ceasul din Centru, înlocuit acum de un OZN. Şi apropo de „Veşmânt”, la cum a ajuns, mâzgălit, numai a operă de artă nu arată! În fond, şi „In memoriam”, altă lucrare monumentală din zonă, realizată de Silviu Catargiu, a servit ca suport pentru panoul de şantier al aceleiaşi modernizări.
Scopul scuză mijloacele, nu-i aşa! În rest, autorităţile sunt ahtiate după cultură, nu alta! Iată, de 15 iunie 2021, au venit cu alai să-i pună la gât Poetului frumoasă ghirlandă de flori. Da, aproape cam ca alea de se poartă prin Hawaii, dar mai românească aşa. În sensul că aceia care au montat ghirlanda comemorativă pe monumentul lui Mihai Eminescu din parcul de pe Domnească s-au mânjit zdravăn pe mâini de roșul decorațiunii. Dar asta nu i-a oprit! Partea proastă este că a început să plouă şi vopseaua ghirlandei a început să curgă, duios, pe gâtul, umerii și spatele poetului, şi peste muza sa, chiar în timpul manifestării. Iar acum îşi bat capul specialiştii Muzeului de Artă să cureţe statuia, dar ştiţi cum e, scopul scuză mijloacele.
Şi mijloacele rămân alea care sunt. De pildă, tot modernizare se cheamă când o lucrare ar trebui să dureze un an şi nu se termină nici în trei. Ca în Valea Oraşului! Acolo unde o străduţă abia asfaltată a fost spartă după trei zile!
Modernizări sunt şi lucrările care cedează, se surpă, se strică ori suferă de infiltraţii, precum Pasajul din Centru sau zidul de sprijin de la Plaja „Dunărea”.
Modernizări despre care credeam că-s făcute de vreun Meşter Manole, de aia nu rezistă.
Şi că ne-ar trebui, poate, o Ană pe care s-o zidim la temelia oraşului, să nu ne mai fugă pământul şi investiţiile de sub picioare. Dar nu! Nu suntem oraşul Meşterului Manole. Ci al Meşterului Dorel. Care se pricepe la toate, de la cultură şi asfalt, până la OZN-uri.
Articolul a fost publicat mai întâi în Viața Liberă
