Orașul Zero Investiții: 16 ani de proiect blocat și păcăleală electorală

Data:

spot_img

Orașul Zero Investiții: – 16 ani de proiect blocat și păcăleală electorală. Sunt 16 ani de când Iașul are aprobat traseul definitiv al centurii orașului. Împărțit în 4 segmente, proiectul a fost aprobat în 2008. Un singur segment, cel de la Metro – Lunca Cetățuii, a fost deja executat și dat în folosință în 2012.


Un altul, denumit „Centura ușoară”, este un traseu de la Uricani la șoseaua Nicolina, menit să mai preia din aglomerația din Podu Roș. Acesta ar putea fi în sfârșit realizat, la un cost uriaș față de estimările inițiale, după ce a avut nevoie de ani de zile pentru a obține avizele de la instituțiile statului. Activiștii ieșeni spun că a trecut atât de mult timp de la aprobarea proiectului până la implementare încât acum orașul extins are nevoie de alt inel de centură.

Citește și Acuzaţii ale unei foste studente: s-a lăsat de facultate din cauza hărţuirilor sexuale

Studiul de fezabilitate a durat o eternitate

Centura ușoară a Iașului a fost aprobată în urmă cu 16 ani, dar lipsa politicilor coerente și a unor reprezentanți cu influență la București a blocat-o în toată această perioadă. Inițial nu a avut finanțare, apoi obținerea avizelor a fost tergiversată ani în șir.
„Cum funcționează CNAIR: directorul este din PNL, instituția are interes să scoată la capăt proiectele din județele unde sunt oamenii lor, ca să aibă cu ce se lăuda. Unde nu sunt ai lor, îi faultează. Nici măcar nu este vorba despre lipsa de influență a politicienilor la nivel central”, a explicat activistul Irinel Bucur cum funcționează lucrurile la Compania Națională de Infrastructură Rutieră.
Oficial, proiectul Centurii ușoare a stat blocat din cauza opoziției Apelor Române și Agenției de Mediu. Soluția tehnică în albia inundabilă a Bahluiului a fost considerată nesustenabilă, astfel că studiul de fezabilitate a trebuit refăcut. Iar acest lucru a durat enorm.

Citește și Un judecător din CSM anunță că nu votează delegările discreționare pe funcții de conducere cerute de șefii de instanțe

Cele două instituții și-au dat avizul abia anul trecut, astfel că studiul de fezabilitate a putut fi deblocat după patru ani. „În prezent, proiectul de află la CNAIR. Nu va mai sta mult aici, apoi urmează să plece cu toate avizele către Ministerul Transporturilor. Finanțare există, astfel că va intra în etapa de licitație. Când am revenit la DRDP în iunie 2022, proiectul era blocat”, a precizat Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași.

Traseu de 8 km, bretea spre Dacia, pod peste Bahlui

Pentru obținerea avizelor, până la etapa de licitare, au trecut 16 ani, în condițiile în care aproape 4 km de drum există deja, aici urmând doar o modernizare. Lungimea totală a variantei de trafic uşor este de 8,175 km .

Cum arată sectoarele:

1. Primul segment: varianta de trafic ușor se desprinde din varianta de trafic greu, la intrarea in localitatea Uricani, printr-o intersecție giratorie (existentă), merge paralel cu râul Bahlui, la baza dealului Catolicilor și se termină la intrare pe strada Cicoarei. Sectorul are 4,747 km si este prevăzut cu 4 benzi de circulație, câte două pe sensul de mers. Intersectează drumul comunal DC25. La intersecția cu varianta ce va duce în Dacia, terminată cu un pod peste Bahlui, va exista sens giratoriu.

2. Al doilea segment există deja: este pe Cicoarei până la intersecția cu Calea Galatei, după care merge pe Arhitect Ioan Berindei, în lungul pârâului Nicolina, până la intersecția cu șoseaua Nicolina, în dreptul benzinăriei OMV. Traseul se intersectează cu str. Sofia Nădejde în zona Spitalului Arcadia, unde va fi un sens giratoriu. Segmentul are 3,427 km și este prevăzut cu două benzi de circulație – una pe sens. Tot traseul va fi de fapt o modernizare a străzilor existente. Mai multe aflați din Reporter de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...